M-o răzghit!

Mariana Colun
02/02/2016
Colaj CIJM. Foto: CIJM, Musyuk

M-o răzghit. Cam asta se zice pe la țară după ce se termină lanțul lung de lamentări și injurii la adresa guvernării. Urmează un oftat lung și un fel de beculeț aprins la un capăt de tunel – „da las că poate a fi și la noi mai bine”. Poate va fi și la noi mai bine. Aud asta de când eram mică. Și nu am dat niciodată mare importanță acestor cuvinte, dar acum mă prind la ideea că e un fel de sindrom național. Suntem un popor al naibii de optimist și de răbdător. Ne răzghește numai când vorbim la un pahar de vin la o masă rătundă, dar neapărat vine și acel „poate va fi mai bine”. Și nu este mai bine.

Cum să fie mai bine când un Guvern (renascentist, ridicat pe oasele unei Moldove care „renaște”) este învestit pe sub ușa din spate după ce este prins de gât un șef de țară care sigur nu are ceva ce ar fi bine să aibă? Cum să fie mai bine cu niște oameni compromiși, veniți pe interese, votați de alți compromiși, cumpărați pe bani și amenințați cu dosare? Cum să fie mai bine cu o justiție sub orice nivel, aproape inexistentă, cu judecători mediocri, pentru care legea este cuvântul unui narcis care dă indicații?

Cum să fie mai bine dacă toate instituțiile mai importante din statul ăsta ascultă de o singură gașcă, condusă de un singur om? Un om care, într-o țară normală, unde în capul mesei stă legea, ar face demult pușcărie pentru trafic de persoane și alte câteva capete de acuzație. Un narcis care și-a tras un parlament, un guvern și încearcă să-și tragă o țară întreagă.

Cum să fie mai bine dacă o femeie nu este apărată de un soț violent, iar când se apără ei însăși i se spune criminală și e închisă, îi sunt luați copiii, după care, iarăși cu implicarea factorului renascentist, triumfalnic e eliberată, în semn de victorie a legii. A legii din filmele despre anii 90.

Nu-mi imaginez cum poate fi mai bine într-o țară în care un om e ridicat de acasă, de lângă copii și fără niciun act ce ar îndreptăți astfel de acțiuni este dus acolo, unde cică se face legea. Care lege în țara asta absurdă apără omul care vrea să vină în judecată, nu este lăsat, ca să i se spună judecătorului de buzunar că cică nu ar fi vrut să vină?

Nu-mi imaginez cum ar putea fi mai bine în țara în care fac pușcărie doar criminalii săraci, care n-au măsluit pe nimeni, și incomozii sistemului. Da, și victimele violenței domestice, pe care le-a răzghit la un moment dat și au îndrăznit să se apere, pentru că sistemului nu i-a păsat.

Nu-mi imaginez cum ar fi mai bine în țara în care „mâna Moskovei” este un monstru mitic în spatele căruia se fură ca-n codru, se împart pământuri pe gratis și se clonează tot felul de gherete pentru orice gust și preferință. Cum să fie mai bine într-o țară în care visurile (despre România Mare) sunt vândute ca la piață, fără TVA?

Nu-mi imaginez cum poate fi mai bine în țara în care o armată întreagă de oameni cu ochii în spirale își vând demnitatea pe la tv-uri și online-uri cumpărate.

Poate nu am eu suficientă imaginație și poate într-adevăr va fi mai bine, dar nu-mi pot imagina cum poate fi clădit un alt sistem, superior, pe cadavrul unei minime decențe. Pe mine m-o răzghit. Poate va fi mai bine. Sau nu.

Mariana Colun
2016-02-02 02:47:00

Comentarii