Prima oară am auzit de Victoria Pruteanu, mama celor cinci copii arestată recent la Strășeni, cu aproximativ jumătate de an în urmă. De mai mult timp lupt pentru familiile cu mulți copii, în special pentru femeile care sunt călcate în picioare la prorpiu în societate și, mai ales, de persoanele cu epoleți, care de fapt ar trebui să ne protejeze.

Prima mea acțiune în apărarea mamelor puse la zid de autoritățile statului a fost cu doi ani în urmă. Atunci am inițiat o campanie unică de solidaritate cu persoanele supuse zilnic  abuzurilor psihice și fizice, pentru a spune NU violenței domestice. Împreună cu Oleg Brega am parcurs traseul Chișinău-Ocnița doar pe bicicletă, această acțiune a fost una grea, dar și una extraordinară, care a ținut cinci zile.

Atunci m-am convins și mai mult că de fapt în Republica Moldova cei abuzați fizic si psihic nu își cunosc drepturile, poliția nu intervine considerând că acestea sunt cazuri mărunte. Mai ales în sate, unde polițiștii uită care le este misiunea, fiind cumetri cu toată lumea, iar când îi suni și plângi în receptor ei îți răspund: „Rezolvați-vă singuri problemele voastre familiale și nu mă implicați”, ceea ce NU este normal. Și oamenii se conformează, pentru că ei sunt oamenii legii, exact cum s-a întâmplat și în cazul Victoriei Pruteanu, mama celor cinci copii.

Era conștientă că este umilită, dar se temea că nu va reuși să își crească singură copiii. Așa că se lăsa dominată de bestia care dădea nemilos cu pumnii în ea. A răbdat șapte ani. Într-un final și-a luat inima în dinți și a spus STOP. Însă nu aici este finalul poveștii. Mai mult de un an, după ce a dat la divorț, viața ei a devenit și mai insuportabilă. Bărbatul intra mereu în casă, când voia el, o bătea și pe ea, și pe copii, o abuza sexual, o lovea cu picioarele și cu pumnii…

Cu sigurață te întrebi, de ce nu a mers la poliție să scrie plângere?!

A FOST, și asta o confirmă asistenta socială ( vecină de birou cu acest polițist), care a fost în ședința de judecată și a zis că Victoria Pruteanu venea aproape zilnicși mereu plângea să o ajute, la care polițistul, nu că nu a acceptat plângerea ei, dar o umilea și mai tare, în final ca să scape de ea, a emis o ordonanță pe numele bărbatului ca să nu se apropie nici de femeie, nici de copii, însă această ordonanță a avut efect zero. Nu l-a oprit pe bărbat să vină când își dorește, iar când îi suna polițistului să îi zică, acesta ignora legea.

Nefiind protejată de asistenta socială, de politie, de primarie, de vecini, ea nu a avut de ales decât să se apere singură. Orice femeie în locul ei ar fi reacționat așa, ca să își salveze copiii. Victoria a fost în legitimă apărare. Nepăsarea poliției i-a pus cuținut în mână. 

Trebuie să precizez că în seara în care s-a întâmplat nenorocirea, Victoria a fost din nou snopită în bătaie, cu pumnii și cu picioarele, fapt confirmat și de copiii ei, chiar dacă nu au fost lăsați să dea declarații în proces. După ce a fost din nou abuzată fizic, ea a scăpat din mâinele lui  și primul lucru care îi nimerește sub mâna este un cuțit, îl ia și fuge în stradă. Bărbatul aleargă după ea și o amenință: „Îți tai capul și îl arunc în gârlă”. Speriată, Victoria fugea, dar el a ajuns-o. Era întuneric, bărbatul furios stiga „te omor dacă te prind”. Cum a prins-o din spate de păr, ea s-a întors spre el și nu a avut decât o șansă - de a se apăra.

Nu suntem în măsură să judecăm dacă a făcut bine sau rău. Este clar că dacă nu acționa, ar fi omorât-o el și copiii ar fi rămas pe drumuri. Totuși, concluzia e una tristă. Vecinii, ce au făcut ei în tot acest timp? Pasivitatea lor ridică multe semne de întrebare și îi face complici la bătăile pe care le suporta zi de zi mama celor cinci copii. Polițistul, oare mai merită el să rămână în funcție? A depus jurământul, și-a luant angajamentul să apere cetățenii. Cum și-a îndeplinit el această obligațiune?

Avem cu toții o viață și trebuie să o trăim cu demnitate și dacă persoana din preajmă a ajuns în dificultate, nu ne costă nimic ca să îi arătăm  că nu este singură în această lume.

P.S. În timp ce mă aflam în sala de judecată mi-au atras atenția câteva lucruri foarte importante. Înainte să înceapă procesul, afară era deja o mașina a poliției care transporta oamenii din sala de judecată în penitenciar. Mi s-a părut dubios, deoarece în acea zi dosarul Pruteanu era singurul caz penal, ceea ce mi-a dat de înțeles că decizia deja a fost scrisă. Procurorul era foarte prietenos cu judecatoarea (mai târziu am aflat că au fost colegi și că au studiat împreună), înainte să înceapă procesul el a intrat în biroul ei, ceea ce contravine deontologiei profesionale a magistaților. Am deschis ușa și am zis că aș dori să asist, el s-a întors și a ieșit afară. Iar cel mai dur, a fost momentul când polițiștii au început să smulgă copiii care se țineau strâns de mama lor. Nu m-am putut abține și am strigat la ei să iși ia mâinele de pe copii. Nici măcar nu au vrut să le dea copiilor timp să își ia ramas-bun…

M-am bucurat enorm că asistenta socială care a venit să ia copiii a fost calmă și indulgentă, iar la rugămintea mea de a-i duce pe toți într-un centru, chiar dacă nu erau locuri suficiente, a reacționat prompt, a ținut cont și i-a lăsat împreună. Mă bucur enorm că mai sunt și așa lucrători în sistemul nostru putred.

Vreau să mulțumesc enorm societății civile, celor care nu au rămas indiferenți față de acest caz, și au ajutat și ajută în continuare. Este foarte important să ne ajutăm unii pe alții, mai ales atunci când propia țară de calcă în picioare.

„Nu întotdeauna trebuie să întoarcem pagina, uneori trebuie s-o rupem”