Dosarul Viorel Morari: Fostul șef de la Procuratura Anticorupție scapă de controlul judiciar

Julieta Savițchi
13/06/2020

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, învinuit într-un dosar pentru abuz de serviciu, scapă de controlul judiciar începând cu ziua de duminică. La ședința de judecată, care a avut loc vineri, procurorul pe caz nu a solicitat prelungirea restricției.

În cadrul ședinței, Morari a solicitat recuzarea procurorului Vladislav Căruceru, demersul fiindu-I respins.

Instanța a examinat și demersul inculpatului privind restituirea telefonului care i-a fost ridicat în timpul reținerii, la 10 ianuarie. „Telefonul nu figurează în calitate de corp delict pe acest dosar și era logic ca să mi-l restituie. Procurorul a prezentat în judecată o ordonanță că telefonul figurează în celălalt dosar intentat pe numele meu pentru îmbogățire ilicită. Dar când mi-a fost ridicat telefonul, nu era intentat cel de al doilea dosar. Am aflat unde este telefonul doar după ce am depus cerere ca să-mi fie restituit. Procurorul Căruceru a admis abateri de la normele procedurale”, ne-a comunicat Morari.

Amintim că Viorel Morari este învinuit de abuz în serviciu, fals în acte publice și amestec în înfăptuirea justiției. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, lui Morari i se incriminează că, în martie 2017, ar fi primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care „a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi, ulterior, urmărirea penală, falsificând mai multe acte procesuale în cauza penală. Toate aceste acţiuni au fost făcute din interese personale, precum şi în interesul petentului şi al mai multor persoane din anturajul acestuia, pentru a-i proteja de implicare în calitate de bănuiţi în cauza penală privind frauda bancară şi a obstrucţiona cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a acestei cauze penale”.

Judecătoria Chișinău a început examinarea dosarului Morari la 14 februarie, când fostul șef al Procuraturii Anticorupție a fost eliberat din arest preventiv. În total au avut loc 6 ședințe, iar procesul se află la etapa preliminară.

Viorel Morari și mama sa au statut de bănuiți într-un alt dosar intentat pentru spălare de bani și de îmbogățire ilicită. Potrivit dezvăluirilor făcute de procurorul general Alexandr Stoianoglo în cadrul unui briefing, subalternii acestuia au constatat că mama, fratele și cumnata lui Viorel Morari, care au înființat și administrat SRL Irarom-Grup, fondată în 2013, ar fi investit în activitatea de întreprinzător mijloace financiare ce au depășit substanțial veniturile înregistrate oficial la instituțiile abilitate de stat. Oleg Morari, fratele lui Viorel Morari, fondatorul și administratorul SRL Irarom-Grup, la fel , a avut statut de bănuit în dosarul respectiv, dar a fost scos de sub urmărire penală.

Viorel Morari pledează nevinovat și susține că dosarele ar fi o comandă politică după ce a decis să repornească dosarul penal privind presupusa finanțare a Partidului Socialiștilor din stăinătate.

Julieta Savițchi
13/06/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii