Grigore Gacikevici, fost preşedinte al BEM, a fost reţinut într-un nou dosar

Julieta Savițchi
01/12/2015
Foto: bem.md

Grigore Gacikevici, fost preşedinte al Băncii de Economii, a fost reţinut marţi, 1 decembrie, de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie  (CNA) într-un nou dosar intentat pentru încălcarea regulilor de creditare. Gacikevici a fost încătuşat în incinta Judecătoriei sectorului Buiucani, unde se prezentase la şedinţa de judecată într-dosar în care figurează în calitate de bănuit.

Bogdan Zumbreanu, şeful Direcției de urmărire penală a CNA, a declarat că fostul preşedinte al BEM a fost reținut pe un termen de 72 de ore. “Gacikevici este învinuit de eliberarea ilegală a creditelor în sumă de 260 de milioane de lei pentru trei agenţi economici. Urmează să decidem dacă vom cere în instanţă eliberarea mandatului de arestare”, a precizat omul legii.

Grigore Gacikevici a mai fost reţinut la 22 mai de către CNA, la fel fiind bănuit de încălcarea regulilor de creditare. Tot atunci au fost reținuți Mihail Bejenari, fost şef al Direcţiei juridice a BEM, Valentin Bodişteanu, directorul SRL Valiexchimp, şi Mihail Moșin, directorul SRL Moşbani. Instanţa a decis plasararea inculpatului în arest la domiciliu.

La 5 noiembrie, Judecătoria sectorului Buiucani urma să pronunţe sentinţa în privinţa lui Gacikevici. Magistraţii au decis însă să reia cercetarea judecătorească pe motiv că instanţa ar fi avut nevoie de mai multă informaţie pentru luarea unei decizii.

Grigore Gacikevici a condus Banca de Economii din 2004 până în august 2012, când Consiliul BEM nu i-a mai prelungit contractul. În ultimii doi ani în care a deţinut funcţia acesta ar fi acordat cele mai multe credite neperformante.

Anterior, CNA a intentat pe numele lui Gacikevici mai multe dosare penale pentru încălcarea regulilor de creditare şi dobândirea creditelor prin înşelăciune. În urma acesor acţiuni, Gacikevici ar fi prejudiciat Banca de Economii cu 4,5 milioane de euro şi circa patru milioane de lei. Dosarul a fost deschis după ce CNA a constatat că de pe conturile Băncii de Economii au dispărut 400 de milioane de lei. Banii au fost acordați cu titluri de credit unor companii care fie au falimentat, fie nu şi-au putut întoarce datoriile. Dosarele intentate atunci lui Gacikevici nu au finalitate.

Până acum, procurorii au trimis în judecată 18 dosare penale ce vizează obţinerea creditelor neperformante de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.

 

Julieta Savițchi
01/12/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii