Mită de 200.000 de lei pentru vânzarea bunurilor de stat în lipsa unei licitaţii publice

Anticoruptie.md
25/02/2016
Foto: CIJM

Un director de întreprindere şi un inginer din cadrul Agenţiei “Apele Moldovei” sunt bănuiţi că ar fi extorcat 200.000 de lei pentru a vinde mai multe bunuri ale întreprinderii în lipsa unei licitaţii publice. Cei doi au fost reţinuţi de ofiţerii CNA şi procurori pentru 72 de ore.  

Potrivit denunţătorului, în perioada iulie - noiembrie 2015, inginerul de sector împreună cu directorul Întreprinderii de Stat “Staţiunea tehnologică pentru irigare Ungheni” din cadrul Agenţiei „Apele Moldovei” ar fi estorcat suma de 200.000 de lei pentru vânzarea la un preţ avantajos a plăcilor şi ţevilor de metal şi beton armat în lipsa unei licitaţii.

CNA anunţă că 30.000 de lei au fost transmişi sub controlul instituţiei. Agentul economicdatora întreprinderii această sumă pentru bunurile mobile achiziţionate anterior. Inginerul şi directorul au fost reţinuţi în flagrant după primirea banilor, pe un termen de 72 de ore.

Totodată, Direcţia Generală Teritorială “Nord” a CNA a efectuat opt percheziţii autorizate la “Direcţia Nodului Hidrotehnic Costeşti-Stînca”, unde, conform aceleiaşi scheme, în anii 2011-2014 s-ar fi pretins şi primit 200.000 de lei pentru comercializarea staţiilor de pompare a apei şi a ţevilor subterane, în lipsa unei licitaţii. Pe ambele cazuri au fost pornite cauze penale.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi bănuiţi riscă o pedeapsă cu închisoare de la șapte la 15 ani.

Anticoruptie.md
25/02/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii