VIDEO// Consilierii din Trușeni vor ca primarul să restituie pagubele cauzate în urma înstrăinării terenurilor

Julieta Savițchi
13/12/2018

Consilierii comunei Trușeni vor ca primarul localității, Ion Apostol (foto), învinuit într-un dosar penal de înstrăinare ilegală a terenurilor ce aparțin comunei, să întoarcă din propriul buzunar prejudiciile aduse comunității.

În acest sens, consilierul Pavel Movilă a depus în instanță o acțiune civilă, în care solicită dispunerea încasării prejudiciul material din contul învinuiților în folosul Consiliului comunal Trușeni și întreprinderea măsurilor pentru asigurarea acțiunii civile.

În acțiunea civilă, în care se face referință la dosarul penal intentant de către Procuratura Anticorupție, se arată că în urma unei scheme din patrimoniul satului au fost înstrăinate 24 de loturi, care au fost vândute pentru construcția unor vile. Luând în considerație că în zona respectivă prețul de piață al unui teren pentru construcții cu suprafața de 0,06 ha este de circa 10.000 de euro, prejudiciul adus comunității ar fi de cel puțin 240.000 de euro.

Potrivit procurorilor, membrii grupului ar fi identificat doritori să cumpere terenuri, după care le-ar fi legalizat vânzarea lor prin falsificarea mai multor documente. Pentru a da o tentă legală tranzacţiei, bănuiţii ar fi falsificat certificate de proprietate, dându-le numere de înregistrare fictive, prin care se atesta dreptul beneficiarului asupra terenurilor.

Consilierul Iurie Madan a declarat că printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău au fost anulate, în urma constatării unor ilegalități, 49 de contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor pentru construcție, semnate de către administrația locală din Trușeni.

Prezent la ședința consiliului, Ion Apostol a declarat că nu este vinovat el, dar fosta administrație a comunității. Edilul a mai declarat că este supus persecuțiilor din partea unor consilieri pentru a-l discredita în perioada electorală.

Ion Aposrol a stat în arest preventiv timp de patru luni, fiind eliberat pe 11 octombrie 2018, după ce instanța a respins demersul procurorilor privind prelungirea mandatului de arestare. După eliberare,  Ion Apostol, care este membru al PDM, s-a afișat public în compania deputatului democrat, Constantin Țuțu.

Julieta Savițchi
13/12/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii