VIDEO// Dosarul Lucinschi la Curtea de Apel: Instanța a respins toate demersurile apărătorilor

Julieta Savițchi
16/03/2019

Curtea de Apel Chișinău a respins în ședința de vineri, 15 martie, toate demersurile înaintate de către avocații ex-deputatului Chiril Lucinschi, condamnat de primă instanță la cinci ani și șase luni pentru spălare de bani. Apărătorii susțin că instanța n-a respectat legea și i-au îngrădit înculpatului dreptul la un proces echitabil.

Avocații au solicitat  să fie numită o expertiză financiară, să fie solicitate anumite explicații de la Banca Națională și serviciul de combatere a spălării banilor. Apoi să fie numită o comise rogatorie și să fie audiat un ofițer de urmărire penală din cadrul CNA pentru a oferi explicații asupra dosarului.

„Consider că poziția Curții de Apel este una vădit părtinitoare, de partea părții acuzării. Completul de judecată a acționat contrar legii. Noi am vrut să fie verificată temeinicia sentinței care a fost adoptată de prima instanță”, a declarat avocata Corina Stratan.

”Nu m-am așteptat, este un complet format din magistați profesioniști. I-au îngrădit lui Lucinschi accesul la justiție”, a declarat avocatul Gheorghe Ulianovschi. „Credeam că la Curtea de Apel, totuși un complet constituit din trei judecători, vor dori să afle adevărul. Au arătat că nu se dorește să se afle adevărul”, a declarat fostul deputat Chiril Lucinschi.

Pe de altă parte, procurorii susțin că acestea sunt niște teritipuri de ale avocaților pentru a tergiversa procesul. „Noi considerăm că cererile date au doar caracter de a tergiversa procesul respectiv Partea apărării cunoaște foarte bine cât durează comisiile rogatorii”, a argumentat procurorul Eugen Rurac.

Fostul deputat liberal democrat a fost reţinut la sfârșitul lunii mai 2017 în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank. Potrivit probelor procurorilor, fostul deputat s-ar face vinovat de spălare de bani prin intermediul a două companii al căror gestionar şi beneficiar efectiv este. E vorba de firmele Toast Delux SRL şi IPA International Project Agency. În intervalul anilor 2012 – 2014, susțin procurorii, mai multe companii off-shore, în temeiul unor contracte fictive de prestare a serviciilor de consultanţă, au transferat companiei nerezidente IPA International Project Agency, cu conturi deschise în Liechtenstein, 440.000 de dolari. Analizând traseul banilor s-a constatat că aceştia provin din creditele neperformante, sustrase în acea perioadă de la BEM, Unibank şi Banca Socială prin intermediul unor companii off-shore.

De asemenea, potrivit procurorilor, în 2013, compania Toast Delux SRL, beneficiar al căreia este fostul deputat, ar fi dobândit de la Unibank un alt credit, fără gaj, în valoare de cinci milioane de lei. Ulterior, mijloacele financiare au fost convertite şi transferate prin intermediul unui grup de companii către o firmă nerezidentă. În final, 401.650 de dolari ajung pe conturile Rouseau Alliance LP care, la rândul ei, transferă aceşti bani către Banca de Economii, având ca scop cesionarea creditelor neperformante.

Chiril Lucinschi pledează nevinovat în acest proces.

Julieta Savițchi
16/03/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii