Integritate

Candidatul democraților la Ivancea: clientelism politic şi promovarea imaginii pe bani publici

Tudor Golub. Foto: facebook.com
Autor: Mariana Colun
10/01/2019 6234

Președintele raionului Orhei, Tudor Golub, înaintat de Partidul Democrat pentru circumscripția nr 19, Ivancea, la alegerile parlamentare din februarie 2019, este în politică de 15 ani, perioadă în care a trecut prin mai multe partide. Acesta a încălcat în repetate rânduri regimul juridic al incompatibilităților, iar presa a scris că ar fi admis repartizarea unor sume din bugetului raional pe criterii de partid, dar și că „și-ar fi lustruit" imaginea pe bani publici.

Tudor Golub este președinte al raionului Orhei din iulie 2015. De profesie este istoric. Și-a luat licența și masteratul la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității din Oradea. Timp de opt ani a activat la Muzeul de Istorie și Etnografie din Orhei. Din 2005 până în 2009 a activat în cadrul mai multor programe dezvoltate de organizații internaționale, între care CPP, USAID, IREX, HUB Orhei, după care, timp de doi ani a fost coordonator de programe în cadrul Agenției de Dezvoltare Rurală.

La 8 aprilie 2011 a fost numit reprezentant al Guvernului în teritoriu, şef al Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, instituție care monitorizează legalitatea deciziilor și dispozițiilor emise de către administrațiile publice locale.

De la un partid la altul

Tudor Golub își ridică legitimația de candidat la alegerile parlamentare din februarie 2019.
Foto: facebook.com

Pe parcursul anilor, Tudor Golub a schimbat mai multe partide. În 2003, a intrat în cursa pentru fotoliul de consilier, fiind susținut de Partidul Social Liberal (PSL). În urma alegerilor locale generale, a acces în Consiliul Orășenesc Orhei pe listele Blocului electoral „Partidul Social Democrat - Partidul Social-Liberal”. Patru ani mai târziu a ajuns în Consiliul Raional Orhei, fiind promovat tot de PSL. Pe listele aceluiași PSL, care s-a unit cu Alianța Moldova Noastră și Partidul Democrat și a format Blocul electoral „Moldova Democrată”, în 2005 a candidat la alegerile parlamentare, fiind al 89-lea pe listă. Peste alți doi ani, după fuziunea PSL cu PD, trece de partea democraților, iar la alegerile din aprilie 2009 candidează pentru un loc în Parlament al 54-lea în lista PDM. La anticipatele din luna iulie a aceluiași an candidează din nou, coborând cinci poziții în lista democraților în Legislativ. La alegerile din 2010 coboară tocmai zece poziții în lista PD și nu accede în Parlament. În schimb, la scrutinul local din 2011, candidează din nou din partea democraților și ajunge iarăși în Consiliul Raional.

Și-a cumpărat casă, ajutat de mama

Tudor Golub a reușit să-și cumpere o casă ajutat de mama care muncește în Italia. În prima declarație cu privire la venituri și proprietate disponibilă, cea pentru 2012, oficialul raporta venituri de 123.000 de lei din salariul său și al soției, precum și din indemnizația de consilier raional, o casă cu suprafața de 91,3 metri pătrați, evaluată cadastral la circa 42.000 de lei, primită drept moștenire în 2012. Golub mai declara două automobile – un Volkswagen Golf fabricat în 1987 și cumpărat în 2000 cu circa 15.000 de lei, și un Ford Fusion din 2002, achiziționat șapte ani mai târziu contra sumei de 75.000 de lei; trei conturi în bancă, în care păstra 123.000 de lei, precum și 40 de acțiuni la SA Orhei-Vit. În declarația din 2013, Tudor Golub indica alte 79 de acțiuni la SA Floare-Carpet, venituri din salariu ceva mai mari, în valoare de circa 160.000 de lei, dar cu 101.000 mai puțini în conturile din bancă. Restul informațiilor au rămas neschimbate. Venituri de 160.000 de lei din salariul său și al soției, a obținut Golub în 2014. În declarația din anul respectiv el a mai trecut pe hârtie un teren intravilan de patru ari, evaluat la circa 8.000 de lei, pe care era amplasată casa de locuit, lot de pământ pe care nu l-a menționat în declarațiile de avere completate anterior. Un an mai târziu, în declarația pentru 2015, Tudor Golub declara venituri de 177.000 de lei din salariul său și al soției, precum și din indemnizația de consilier. Alte 5.000 de euro le-a primit în calitate de remitențe de la rudele stabilite în Italia. Și în 2016 președintele raionului Orhei a primit remitențe din Italia în mărime de 7.000 de euro pentru procurarea și reparația casei de locuit. Până în acel moment Golub trăia de fapt cu părinții săi, în casa părintească. Cu acești bani el a cumpărat o casă avariată de 97 de metri pătrați și terenul de patru ari pe care era amplasată construcţia. Valoarea tranzacției a constituit 112.000 de lei. Conform actului prezentat la Autoritatea Națională de Integritate, în 2016, Tudor Golub a încasat 141.000 de lei din salariu și vânzarea automobilelor.

Două declarații de avere într-un singur an

În 2017, președintele raionului Orhei a completat două declarații de avere și interese personale, ambele fiind disponibile pe site-ul Autorității Naționale de Integritate. În prima el a uitat să menționeze veniturile în mărime de circa 6.000 de lei obținute de la Asociația Amici dei Bambini, asta chiar dacă legea interzice cumularea funcției de președinte de raion cu orice altă funcție retribuită. În a doua declarație de avere pentru 2017 prezentată de Golub, acesta raportează venituri de 164.000 de lei, din salariul de președinte al raionului și cel de la Asociația Amici dei Bambini, retragerea obligatorie a acțiunilor de la SA Orhei-Vit și vânzarea casei de locuit și a terenului, obținute ca moștenire în 2012. Încă 6.000 de euro au intrat în bugetul familiei Golub sub formă de remitențe de la mama funcționarului, stabilită în Italia. Tot în 2017, oficialul a contractat un credit în valoare de 100.000 de lei, pentru o perioadă de trei ani, cu o rată a dobânzii de 12,5%.

Donații de zeci de mii de lei la partid

Foto: captură cec.md

În ultimii ani Tudor Golub a făcut donații constante către Partidul Democrat. La alegerile parlamentare din 2014 a scos din buzunar 30.000 de lei pentru a-și susține formațiunea politică. În cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2015 a contribuit cu 50.000 de lei la formarea bugetului PDM. Suma respectivă coincide cu cea oferită ca donație partidului în 2015, reflectată în raportul financiar al PDM, prezentat la Comisia Electorală Centrală. În 2016, Tudor Golub a făcut o altă donație, în mărime de 30.000 de lei, pentru candidatul democraților la prezidențiale, Marian Lupu. Și în 2017 președintele raionului Orhei și-a susținut partidul, de această dată cu 10.000 de lei.

Incompatibilitatea de funcții

În 2012, jurnaliștii de la Asociația Presei Independente au scris că, deşi Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică permite unui ales local să deţină o funcţie de conducere în cadrul Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat, unii preşedinţii de raioane, inclusiv Golub, au admis o incompatibilitate între aceste două funcţii. Atunci Tudor Golub le declara ziariștilor că va soluționa conflictul, fie va renunța la mandatul de consilier, fie la cel de șef al Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat. „Şi situaţia consilierului raional din Orhei, Tudor Golub, care este în acelaşi timp şef al Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, a stârnit nemulţumiri. Preşedintele raionului Orhei, Ion Ştefârţa, spune că, deşi prevederile legale permit ca un ales local să fie în fruntea Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat, totuşi, astfel această situaţie nu asigură exercitarea profesionistă şi imparţială a atribuţiilor. Tudor Golub este de acord cu preşedintele raionului şi spune că se va gândi la o soluţie. „Cred că voi proceda ca şi colegii mei din alte raioane care se aflau în aceeaşi situaţie: ori voi depune mandatul de consilier raional, ori mă voi dezice de funcţia pe care o deţin acum”, a spus Golub, citat în articolul API. Ulterior, în decembrie 2012, el și-a depus mandatul de consilier raional în favoarea funcției la Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat.

Legitimația de candidat a lui Tudor Golub. Foto: facebook.com

Clientelismul politic și promovarea imaginii pe banii publici

Pe parcursul mandatului de președinte al raionului Orhei, Tudor Golub ar fi admis repartizarea banilor publici pe criterii politice. Într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice din noiembrie 2016, reporterii scriau că două treimi din banii alocaţi în 2016 pentru reparația drumurilor din raionul Orhei au ajuns în primăriile conduse de edili democrați, iar unele dintre firmele care au făcut lucrările au tangențe cu exponenți ai Partidului Democrat. Unii experți susțin că la mijloc este o schemă clasică de spălare de bani, fiind vorba despre un amestec de clientelism politic, fraudarea achizițiilor și, probabil, finanțarea campaniei electorale. „Potrivit informației de pe site-ul oficial al Consiliului raional Orhei, administrația raionului a repartizat în anul curent aproape șase milioane de lei pentru reparația drumurilor locale. Banii au ajuns în 22 de localități. Mai bine de patru milioane de lei, adică peste două treimi din suma totală, le-au revenit primarilor înaintați de Partidul Democrat, din care face parte și Tudor Golub, președintele Consiliului raional Orhei. Astfel, 14 primării în fruntea cărora se află primari democrați au primit sume între 131.000 și 616.000 de lei. La polul opus se află primăriile conduse de liberal democrați. Drumurile în localitățile respective au fost reparate cu sume între 63.000 și 203.000 de lei. Între timp, unii dintre aceștia au trecut de partea democraților”, scriau jurnaliștii.

Tudor Golub. Foto: facebook.com

Un alt articol, de asemenea semnat de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice, scoate la iveală că după intrarea în vigoare a Legii privind deetatizarea presei, Consiliul Raional Orhei a renunțat la publicația pe care a fondat-o anterior, însă a continuat să sprijine alt ziar pentru a-și promova imaginea în fața cetățenilor. Banii au ajuns în conturile publicaţiei, în unele cazuri fără a fi organizate licitații deschise, la care să poată participa toate instituțiile de presă din regiune. „În raionul Orhei există mai multe instituții de presă, dar preferata Consiliului raional rămâne publicația „Opinia Liberă”. Anume pentru acest ziar a fost organizată în anul curent o licitație dintr-o singură sursă „pentru servicii de plasare  a materialelor informative”, costul cărora se ridica la 120.000 de lei, potrivit unei informații de pe pagina oficială a consiliului raional. Autoritățile au preferat să finanțeze anume această publicație, deși suma contractului depășește limita maxim admisibilă pentru licitațiile dintr-o singură sursă, iar în Orhei există și alte instituții care ar fi putut participa la concurs. Într-un răspuns oficial adresat Centrului de Investigații Jurnalistice, pe data de 25 ianuarie 2016, Consiliul Raional Orhei nu a indicat achiziția care favorizează direct „Opinia Liberă”, deși aceasta a avut loc cu câteva zile înainte ca răspunsul să fie expediat redacţiei – pe data de 21 ianuarie. În scrisoarea semnată de președintele raionului, Tudor Golub, se arăta că administrația a încheiat în 2016 două contracte de mică valoare pentru publicarea materialelor informative: în „Opinia Liberă” - 10.000 lei și la postul de televiziune Elita - 35.200 lei. „Opinia Liberă” a fost favorita autorităților din Orhei și în anii precedenți, 2014 și 2015, când Consiliul raional a achiziționat servicii de publicare a informației în sumă de 183.000 de lei”, se mai arată în articol.

Lipsa de transparență, contestată în judecată

O decizie a Consiliului Raional Orhei, sprijinită și de președintele Tudor Golub, a fost contestată de Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat Orhei. Cei din urmă au acționat Consiliul în judecată pe motiv că decizia de a scoate la vânzare Complexul Sportiv Raional (CSR) ar fi fost adoptată cu încălcarea legii privind transparența în procesul decizional. Judecătoria Orhei a anulat decizia autorităților raionale, iar Curtea de Apel a menținut hotărârea respectivă.

Potrivit reporterilor Radio Orhei, „în ședința CR Orhei din martie 2016,  majoritatea consilierilor raionali a votat pentru scoaterea CSR Orhei la vânzare. Asta,  după ce conducerea echipei FC Milsami și-a exprimat interesul de a lua în arendă Complexul Sportiv pentru  o perioadă de 25-30 de ani. În cadrul sedinței, președintele raionului Tudor Golub a spus că împotriva înstrăinării pot fi doar acei care de vreo 10 ani nu au fost la stadion şi nu ştiu în ce stare se află acesta. Pentru a-l dezvolta şi a-l întreţine e nevoie de investiţii, iar conducerea FC Milsami a promis să le facă şi deja de doi ani încearcă să obţină CSR fie prin arendă, fie prin cumpărare. CSR Orhei a fost evaluat la peste 47 de milioane de lei şi, conform intenţiilor anunţate de președintele raionului,  banii obţinuţi în urma privatizării ar fi putut fi investiţi într-un  alt stadion polivalent. După decizia CR Orhei,  reprezentanții Milsami au declarat că prețul anunțat este prea mare, iar  CSR Orhei nu a fost expus la licitație.”

 Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii