Integritate

Șefii de la Administrația drumurilor continuă să-și pună fățiș neamurile în funcțiile-cheie

Foto-simbol: asd.md
Autor: Victoria Popa, Jurnal de Chișinău
25/07/2018 11819

Familiile și rudele de la Administrația de Stat a Drumurilor s-au întregit și mai mult. Șefa Serviciului resurse umane și secretariat, Carolina Anțalovschi, și-a adus soțul, Igor Anțalovschi, fără studii de specialitate, în funcția de consultant la Serviciul operativ. Șefa Comitetului sindical, Svetlana Rabii, și-a angajat fiul, Alexandru Rabii, în calitate de consultant la Serviciul financiar. În loc să răspundă la aceste acuzații, responsabilul de la comunicate mi-a sugerat să „o las mai moale”.

Jurnal de Chișinău a informat în februarie curent despre faptul că la Administrația de Stat a Drumurilor salariații se angajează doar pe pile. Salariații sunt rude între ei sau chiar membri ai acelorași familii, potrivit unor foști și actuali angajați ai întreprinderii. „Lucrează familii întregi: tați-fiice, tați-fii, soț-soție, unchi și nepoți, veri etc.” Fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, a confirmat această stare de lucruri la această întreprindere.

Experta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, Mariana Kalughin, ne-a comunicat că faptele conducătorului întreprinderii, Gheorghe Curmei, și adjunctul acestuia cad sub incidența Legii cu privire la declararea averii și intereselor personale. „Bineînțeles că șefii nu ar trebui să aibă în subordine persoane apropiate, pentru că ar putea să nu fie suficient de corecţi în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, a spus Kalughin.

„Fără îndoială, Autoritatea Națională pentru Integritate (ANI) ar trebui să se sesizeze și să se ia o decizie în privința acestora”, a adăugat ea.

Autoritatea Națională pentru Integritate (ne) funcțională?

ANI nu verifică în prezent averile, conflictele de interese și incompatibilitățile de funcții, deoarece nu au fost selectați inspectorii de integritate. Administrația de Stat a Drumurilor are circa 180 de angajați. Surse care au solicitat anonimatul ne-au comunicat că „după ce șeful Administrației de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, a modificat schema de personal (februarie 2018), a urmat din nou o serie de ilegalități și abuzuri de serviciu din partea acestuia.

Șefa Serviciului resurse umane și secretariat al întreprinderii, Carolina Anțalovschi, și-a angajat la începutul lui aprilie 2018 soțul, Igor Anțalovschi, fără studii de specialitate, în funcție de consultant la Serviciul operativ. „Își are biroul chiar alături de Serviciul resurse umane și biroul lui Curmei”, a precizat sursa noastră.

Caption

Își trag spuza pe turta lor

Igor și Carolina Anțalovschi. Foto: Facebook.com

Deși aveau înainte posturi vacante, Carolina Anțalovschi ne-a explicat că nu au locuri pentru persoanele din afară, întrucât „funcțiile pot fi suplinite doar de către angajații întreprinderii”. Iar ea și-a angajat acum soțul.

Solicitată de JURNAL de Chișinău, Carolina Anțalovschi nu a vrut să răspundă la întrebări. Funcționara ne-a spus că orice informație este oferită doar în scris și în urma unei solicitări de informație. Subliniem că JURNAL de Chișinău a expediat întrebările acum 40 de zile online și în plic.

În afară de cazul lui Anțalovschi, șefa Comitetului sindical al aceleiași întreprinderi, Svetlana Rabii, și-a angajat fiul, Alexandru Rabii, în calitate de consultant în Serviciul financiar, Direcția investiții externe.

În plus, Gheorghe Curmei și-a avansat un coleg de clasă, Alexandru Matei, în funcția de șef Direcție administrativă, deși acesta nu are studii și nici competența necesară.

Un șofer angajat în funcție de specialist principal

În decembrie 2017, șoferul Vasile Burghelea, nepot al lui Alexandru Matei, a fost avansat în funcția de specialist principal în Serviciul siguranța rutieră, făcându-și studiile la Universitatea de Stat de Educatie Fizica si Sport.

Diana Lupu, șefă a Serviciului juridic al Întriprinderii de Stat Administrația de Stat a
Drumurilor. Foto: Facebook.com

Totodată, directorul acestei întreprinderi, Curmei, și-a angajat o verișoară, Diana Lupu. Și deși aceasta a fost făcută șefă a Serviciului juridic, continuă să fie responsabilă de achiziții.

ANI nu verifică în prezent averile, conflictele de interese și incompatibilitățile de funcții, deoarece nu au fost selectați inspectorii de integritate.

După ce Curmei a dat afară abuziv un număr mare de angajați fapt pentru care au fost deschise mai multe cauze civile pentru discriminare, intimidare și concediere ilegală. Foști angajați s-au plâns de asemenea că au avut de suferit în urma abuzurilor și managementului defectuos al lui Curmei.

Curmei inamovibilul

O altă fostă angajată a denunțat comportamentul fidel al șefei de la sindicate, Svetlana Rabii, care, în loc să protejeze interesele salariaților, îndeplinește fără crâcnire ordinele lui Curmei, încălcând Codul Muncii. „Doamna Rabii avizează toate deciziile lui Curmei, fiindcă a beneficiat de favoruri, pentru a-și angaja fiul, în Serviciul managementul financiar, care gestionează fondurile investitorilor străini”, a precizat o altă persoană care a solicitat anonimatul.

Potrivit surselor noastre, angajații care au litigii cu Administrația de Stat a Drumurilor sunt Veaceslav Teleman, fost șef al Serviciului licitații, Oxana Moraru, specialist principal la Serviciul juridic, Sofia Borcan, specialist principal serviciul secretariat, și Igor Vicol, șofer.

„Cei mai mulți din cei concediați nu vor să lupte cu sistemul corupt al democraților”, ne-a mai spus sursa. Solicitat să ne ofere răspunsuri la aceste acuzații, Alexandru Grosu, responsabil de Serviciul e-Transformare, comunicare al întreprinderii mi-a sugerat: „Las-o mai moale, doamnă!”.

Sursa: Jurnal de Chișinău.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii