Revenire în forță//Procurorul Mircea Roșioru va fi inspector-șef

Ex-adjunctul procurorului general demis Alexandr Stoianoglo, Mircea Roșioru, a fost desemnat inspector-șef al Inspecției procurorilor. Roșioru a fost pus sub urmărire penală în dosarul Stoianoglo pentru presupusă complicitate în eliberarea din închisoare a afaceristului Veaceslav Platon și s-a retras din sistem din proprie inițiativă. Ulterior, nu s-a adeverit nicio suspiciune

Viorica Mija
29/03/2024

Liderii UE susțin adoptarea rapidă și fără întârziere a cadrelor de negociere pentru aderarea la UE. Reacția oficialilor de la Chișinău

22/03/2024

Alexandru Tănase despre referendumul privind integrarea europeană: „Rușii se vor opune cu toate metodele pentru a torpila acest referendum”

22/03/2024

Mitropolitul Vladimir, operat la Moscova. Ce intervenție a avut

22/03/2024

Sesizarea lui Voronin, Batrîncea și Caraman împotriva referendumului, respinsă de Curtea Constituțională

22/03/2024

CANAL 5, suspendat de Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională. Cum au reacționat reprezentanții postului TV

22/03/2024

Parlamentul a aprobat declarația care exprimă calea ireversibilă a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană

22/03/2024

Noi reguli pentru interimatul funcției de procuror general

22/03/2024

Sporuri lunare în mărime de 50% din salariul de bază pentru funcționarii din primării

21/03/2024

Nicio avere nejustificată nu a fost confiscată în 2023 în urma controalelor efectuate de ANI

21/03/2024