„Confiscarea averilor hoților și stoparea fluxurilor enorme de bani”. Prioritățile imediate ale PAS

Ilie Gulca
12/07/2021
Igor Grosu, președinte PAS

Președintele PAS, Igor Grosu, a anunțat, în cadrul unui briefing organizat luni, prioritățile pentru cei patru ani de guvernare. El a mulțumit cetățenilor pentru voturile lor și a expus, pe scurt, trei priorități imediate ale formațiunii. Acestea prevăd, mai întâi, lupta împotriva corupției mari și, ulterior, atragerea investițiilor cu sprijinul UE.

Prima prioritate: „Judecătorii corecți să aibă undă verde la recuperarea miliardului furat, confiscarea averilor hoților, stoparea fluxurilor enorme de bani, care se fură pe spatele cetățenilor de rând”.

A doua prioritate: „Atragerea investițiilor și fondurilor europene. Noul guvern va asigura utilizarea corectă a ajutorului de 600 milioane de euro oferit de UE pentru recuperare economică și a altor fonduri și investiții ca să demarăm proiecte de infrastructură majore și să regenerăm economic, crearea locurilor de muncă și oportunități pentru investiții”.

Președintele formațiunii PAS a anunțat printre măsurile imediate majorarea pensiilor pentru pensionarii cu pensii mici.

„Țara trebuie ridicată economic pentru a asigura un trai decent pentru fiecare. În acest sens, reiterăm angajamentul nostru de a ridica pensia minimă la 2.000 de lei ca să compensăm pe cei mai afectați de creșterile de prețuri.”

A treia prioritate: „Schimbarea modului de funcționare a instituțiilor statului. „Cheltuim prea mulți bani pe instituții care nu își fac treaba. Atât Guvernul, cât și instituțiile subordonate Parlamentului vor trece printr-un audit financiar și funcțional pentru a obține răspunsuri la două întrebări: 1) Când, cum și cine a furat din bugetele instituțiilor? (Pentru a stopa aceste scurgeri și să pedepsim hoții.); 2) Cum putem crește eficiența instituției ca să avem servicii de calitate la costuri mai mici?”.      

„Vom fi foarte interesați să promovăm în funcții specialiști integri, care au fost marginalizați sau alungați din sistem de regimul Plahotniuc-Dodon.”

 

 

 

 

 

Ilie Gulca
12/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii