Dodon și Kozak, preocupați de participarea moldovenilor din stânga Nistrului la parlamentare

Valeria Vițu
30/01/2019

Președintele R.Moldova, Igor Dodon, se află din nou la Moscova. El s-a întâlnit marți cu Dmitrii Kozak, reprezentant special al Președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, cu care a discutat și despre participarea cetățenilor moldoveni din stânga Nistrului la scrutinul din 24 februarie.

Dodon urmeză să aibă o întrevedere cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, dar și cu Patriarhul Rusiei, Kiril. Aceasta este a 12-a întâlnire a președintelui moldovean cu liderul de la Moscova. În mai bine de doi ani, de când este președinte al Republicii Moldova, Dodon  nu a avut nici o întrevedere oficială cu președintele României, Klaus Iohannis, sau președintele Ucrainei, Petro Poroșenko. 

Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, Igor Dodon și Dmitrii Kozak au acordat o atenție deosebită situației din Transnistria. ”Președintele R.Moldova i-a adus la cunoștință dlui Dmitrii Kozak despre înțelegerile obținute anterior cu administrația Transnistriei cu privire la unele aspecte ale liberei participări la alegerile parlamentare a cetățenilor Republicii Moldova, care locuiesc în regiunea transnistreană”, se arată în comunicatul de presă.

Dodon și Kozak au abordat și problema privind tranzitarea teritoriului Ucrainei a mărfurilor moldovenești pentru a ajunge pe piața rusă.Cei doi oficiali au vorbit și despre ”importanța dezvoltării de către Moldova a unor relații de cooperare reciproc avantajoase atât cu țările Comunității Statelor Independente, cât și cu țările Uniunii Europene”.

Totodată, Igor Dodon i-a mulțumit lui Kozak pentru ”susținerea practică activă în dezvoltarea cooperării moldo-ruse”.

Trebuie spus că, vicepremierul Kozak este autorul planului de federalizare a R.Moldova, propus în 2003 și respins, în ultimul moment de președintele de atunci, Vladimir Voronin. Mai mulți comentatori de la Chișinău susțin că de fapt Dmitri Kozak nu va renunța la acest proiect, potrivit căruia regiunea transnistreană ar urma să devină o parte autonomă a Republicii Moldova, astfel încât, nicio decizie strategică a Chișinăului nu ar mai fi posibilă fără unda verde de la Tiraspol. Așadar, planul Kozak ar putea fi repus pe tapet, cred unii experți de la Chișinău.

Președintele moldovean a anunțat pe pagina sa de Facebook că a avut o întrevedere și cu președintele consiliului de administrare al companiei „Gazprom”, Alexei Miller. ”Am discutat chestiuni privind livrarea gazelor naturale din Federația Rusă în Moldova și formarea politicii de prețuri pentru îmbunătățirea situației consumatorului moldovean. Întrevederea s-a desfășurat într-o atmosferă constructivă și binevoitoare. I-am mulțumit dlui Alexei Miller pentru atitudinea respectuoasă față de Moldova și poporul moldovenesc. Am convenit să continuăm discuțiile cu privire la realizarea unei colaborări reciproc-avantajoase”, susține Igor Dodon.

Materialul a fost realizat de RFI România.

Valeria Vițu
30/01/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii