Fostul comunist Artur Reșetnicov a fost numit judecător la Curtea Constituțională. Ce avere declară oficialul

Anticoruptie.md
12/12/2018

Parlamentarul democrat Artur Reșetnicov a fost numit de Guvern în funcția de judecător al Curții Constituționale. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Executivului de miercuri, 12 decembrie. Artur Reșetnicov este unul dintre cei mai bogați deputați din actualul Parlament. În decursul activității sale politice, el a fost implicat în mai multe scandaluri, în principal în distrugerea documentelor Serviciului de Informații și Securitate privind protestele din 7 aprilie 2009.    

Artur Reșetnicov a fost întotdeauna unul dintre oamenii apropiați ai liderului PCRM, Vladimir Voronin. El a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, a fost profesor la această instituţie de învățământ şi avocat.

În perioada 2001–2007, a ocupat mai multe funcții importante în Aparatul Președintelui R. Moldova, fiind șef al Direcției generale, consilier pe probleme juridice și șef al Direcției drept și relații publice.

În noiembrie 2007, cu votul deputaţilor comunişti şi creștin-democrați, Artur Reşetnicov a fost numit în funcţia de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) pe o perioadă de cinci ani. Ca și alți colegi de-ai săi, a ajuns în lista neagră a candidaților la funcția de deputat întocmită de inițiativa civică ICPC. 

„În 2010, conducerea Serviciului de Informații și Securitate a difuzat un comunicat de presă potrivit căruia, în perioada mandatului său director, Artur Reşetnicov a dat indicaţii să fie nimicită o mare parte din informaţiile operative cu privire la evenimentele din 7 aprilie 2009, ceea ce nu permite evaluarea exhaustivă a activităţii SIS în timpul protestelor. Documentele lipsă au făcut imposibilă aflarea integrală a adevărului despre vinovaţii pentru gravele încălcări ale drepturilor omului comise în timpul violenţelor din aprilie 2009”, se arată în buletinul ICPC.

„Au fost doar emoţii şi euforii de moment care au permis lansarea unor astfel de declaraţii politice. Acest lucru a şi fost demonstrat în timp. Acum, nici în calitate de fost şef la SIS, nici în calitate de deputat nu pot da aprecieri desfăşurării anchetei privind evenimentele din aprilie 2009”, a comentat Artur Reşetnicov. 

otrivit informațiilor din același buletin, Artur Reşetnicov figurează în lista difuzată de ministrul de Externe, Iurie Leancă, a foştilor funcţionari din guvernarea PCRM care nu au predat paşaportul diplomatic după plecarea lor din funcţie, ceea ce constituie o încălcare a legii. Artur Reşetnicov este deputat din 2010, membru al Comisiei Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică.

Oficial, acesta poate fi numit unul dintre cei mai bogați deputați. Familia Reşetnicov deţine un teren pentru construcţii cu o suprafață de 615 ari, o casă de locuit de 189 de metri pătraţi cu o valoare cadastrală de peste 600.000 de lei, precum şi un un apartament de peste 100 de metri pătraţi, cu o valoare cadastrală de peste 600.000 de lei.

Totodată, familia Reşetnicov mai deține două încăperi nelocative cu o suprafaţă totală de peste 100 de metri pătraţi cu o valoare cadastrală de peste 2 milioane de lei. Artur și Ala Reşetnicov conduc un autoturism de model Land Rover Freelander 2 evaluat la peste jumătate de milion de lei. Ala Reşetnicov deţine o cotă de participare de 50% la firma Cansur-Com SRL, o agenție de turism.

În noiembrie 2010, Artur Reșetnicov a fost agresat de un grup necunoscut. „Am fost răpit în centrul oraşului, bătut, urcat în maşină şi legat cu cătuşe. M-au torturat şi au înscenat împuşcarea în ceafă ca să mă convingă să dau informaţii compromiţătoare despre Vladimir Voronin. M-au lăsat în stradă cu mâinile şi ochii legaţi", a declarat Reşetnicov pe patul de spital. Deși a fost internat în stare gravă, nu se cunoaște despre finalitatea dosarului penal.

Într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice se arată că el a fost acuzat că a dat indicaţii în baza cărora a fost nimicită o bună parte din informaţiile operative cu privire la evenimentele din 7 aprilie 2009. „Materialele iniţiale ce ţin de elucidarea cazului au fost remise Procuraturii Generale în perioada activităţii fostului director al SIS, Artur Reşetnicov, la indicaţia căruia, ulterior, o mare parte din informaţiile operative au fost nimicite.

După ce ani la rând a fost fidel PCRM, în decembrie 2015, Artur Reşetnicov, alături de alţi 13 deputați, a părăsit formaţiunea, anunțând că nu mai vrea să facă jocurile partidului care l-a adus în Parlament. În martie, cei 14 parlamentari au aderat la Partidul Democrat.

Reșetnicov a fost unul dintre cei mai generoși sponsori ai PCRM. Centrul de Investigații Jurnalistice a scris că în campania pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2014, Reșetnicov și soția sa au pus la dispoziția partidului circa 170.000 de lei, ceea ce constituia în medie venitul familiei pe jumătate de an.

Într-o altă anchetă semnată de reporterii CIJM, se arată că pe durata ultimului mandat de parlamentar, Artur Reșetnicov nu s-a abținut de la achiziții costisitoare. Când a venit în Legislativ în 2014, acesta conducea prin comodat un Land Rover Freelander 2. În 2015, parlamentarul și-a luat o nouă jucărie pe patru roți – un Land Rover Discovery Sport nou-nouț. Anul trecut demnitarul s-a mai ales și cu un Ford Fiesta fabricat în 2016.

Și conturile lui Reșetnicov s-au umplut în ultimii ani. Acesta păstrează peste 34.400 de euro la bancă. Precizăm că soția deputatului este notar public, iar în ultimul an a avut venituri de 1,1 milioane de lei.

Anticoruptie.md
12/12/2018

Comentarii