Ministrul Justiției și fostul director al Autorității Aeronautice Civile, sub lupa CNI după o investigație a portalului Anticoruptie.md

Anticoruptie.md
01/07/2016
Vladimir Cebotari (stânga) și Mircea Maleca. Colaj CIJM. Foto: CIJM, Agora.md

Comisia Națională de Integritate a inițiat joi, 30 iunie, controale în privința lui Vladimir Cebotari, ministru al Justiției, și Mircea Maleca, ex-director al Autorității Aeronautice Civile. Angajații CNI urmează să stabilească dacă cei doi și-au declarat toată averea pentru anul 2015 și dacă au admis conflicte de interese în activitatea lor. 

Verificările au fost demarate după ce o anchetă a portalului Anticoruptie.md a scos la iveală că Mircea Maleca și Vladimir Cebotari sunt parteneri de afaceri în cadrul noii companii aeriene Fly One. Recent, și ofiţerii CNA au cerut Comisiei Naţionale de Integritate să se expună dacă fostul şef al Autorității Aeronautice Civile a admis un conflict de interese, motiv pentru care a demisionat recent la solicitarea premierului Pavel Filip

Fly One, înregistrată în toamna anului trecut, o are printre fondatori pe Maria Cebotari, soţia actualului ministru al Justiţiei, Vladimir Cebotari, în timp ce sora acestuia, Mariana Tăbuică, este noul director executiv. Ministrul a confirmat că familia sa a pornit o nouă afacere şi că e doar o modalitate de a se întreţine. "Exact ca şi oricare cetăţean al acestei ţări, şi eu mă confrunt cu probleme", susţinea funcţionarul cu un venit lunar din activitatea ministerială de circa 16.000 de lei. 

Investigaţia Anticoruptie.md a mai arătat că Mircea Maleca se ascunde în spatele fostului său socru de la Leova, și el fondator, fapt negat de ex-directorul Autorității Aeronautice Civile. Legătura dintre cei doi este confirmată într-o scrisoare care ar fi fost semnată de Mihai Balan, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), ajunsă în posesia portalului Anticoruptie.md. Deşi nu i-au confirmat autenticitatea, şefii de la SIS susţin într-un răspuns oficial că administrația Autorității Aeronautice Civile, în frunte cu Mircea Maleca, exercita abuz de putere prin promovarea intereselor private în aviaţia civilă, ceea ce ar contraveni intereselor statului. De cealaltă parte, în cadrul evenimentului oficial de lansare a companiei aeriene Fly One SRL, directorul general a negat că s-ar urmări subminarea potenţialului Întreprinderii de Stat Air Moldova. "Nu s-au făcut influenţe de niciun fel", puncta Nicu Berla la sfârșitul lunii mai. 

Mircea Maleca a fost şef al companiei Air Moldova în perioada iulie 2013 - august 2015, anterior ocupând postul de director financiar în cadrul acestei instituţii. În luna august anul trecut el şi-a dat demisia din funcţie, invocând motive personale. Mircea Maleca şi Vladimir Cebotari au fost colegi la Î.S. Air Moldova, unde în perioada 2006 - 2011 actualul ministru a exercitat funcția de director al Departamentului juridic. Cebotari a fost şi şef al Autorităţii Aeronautice Civile din decembrie 2011 până în iunie 2013.

Anticoruptie.md
01/07/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii