Spitalele din țară, nepregătite să facă față crizei. Experți: „Anul 2015 a fost complicat pentru instituțiile medicale. La fel ar putea fi și în 2016”

Anticoruptie.md
29/08/2016
Spitalul Republican

Anul 2015 a fost unul complicat pentru instituțiile din sistemul ocrotirii sănătății pentru că au activat în condiții de instabilitate bugetară, bugetul fiind aprobat cu întârziere de cinci luni, constată Centrul analitic „Expert-Grup”,​ care a realizat o sinteză a rapoartelor Curții de Conturi privind domeniul Sănătății. În lipsa unor proceduri de gestionare a crizelor de acest fel, spitalele nu au fost pregătite să facă față provocărilor ce țin de planificarea cheltuielilor și asigurarea serviciilor medicale de calitate tuturor solicitanților, asigurarea cu medicamente, plata furnizorilor etc.

Astfel, instituțiile medico-sanitare publice auditate au achiziționat medicamente și produse parafarmaceutice depășind suma limită planificată în planul de achiziții cu 49 de milioane de lei, au fost înregistrate datorii față de furnizori - 139.6 milioane de lei. Lipsa unui scenariu de funcționare în condiții de criză bugetară, a făcut ca în mediu 40% din totalul solicitărilor de medicamente din partea secțiilor spitalelor să fie respinse, iar circa alte 12.5% au fost onorate parțial.

„Având în vedere că această situație s-a repetat și în 2016, cel mai probabil spitalele se vor confrunta cu aceleași probleme ca și în anul precedent. Este necesară continuarea reformelor în sistemul de ocrotire a sănătății. Sistemul național de sănătate a trecut în ultimii zece ani prin importante procese de reformare, soldându-se cu succese moderate. Reforma instituțiilor medicale a început în 2004, atunci când spitalele au primit statut de instituție publică. A doua parte a reformei, prevedea optimizarea rețelei instituțiilor medicale, inclusiv ale celor naționale, proces care a început în 2011 și a fost stopat de Parlament în 2014. Astfel, deși au fost optimizate câteva instituții, au rămas problemele ce țin de guvernanța spitalelor”, constată experții.

Principalele provocări identificate de Curtea de Conturi țin de gestiunea patrimoniului Ministerului dat în folosință spitalelor - clădiri, terenuri, utilaje; limitarea accesului populației la serviciile medicale; iregularități legate de costurile serviciilor medicale; problema achizițiilor în sistemul medical.

„Gestiunea patrimoniului este una ineficientă. În prezent, Ministerul Sănătății nu are un agent care ar controla și gestiona patrimoniul său din spitalele naționale. Astfel lipsesc informații exhaustive despre starea, necesitățile și eventualele riscuri, cu care instituțiile medicale s-ar putea confrunta. La fel, lipsește o abordare sistemică în ceea ce ține de reutilarea acestor instituții. Crearea unei agenții specializate de gestiune, ar rezolva această problemă. Este limitat accesul cetățenilor la serviciile spitalicești. Limitarea accesului la serviciile medicale intervine în cazul în care persoana asigurată nu poate alege prestatorul de servicii. Astfel, instituțiile medicale de specialitate au acordat servicii spitalicești peste numărul de contracte negociat cu Casa Națională de Asigurări în Medicină (IMSP SCR – cu 193 cazuri, IMSP IMC – cu 4.523 cazuri), iar acest lucru a determinat cheltuieli suplimentare și costuri neacoperite în sumă de 50,2 milioane de lei, ceea ce a generat iregularități ce țin de înregistrarea datoriilor față de furnizori (139,6 milioane de lei pentru trei IMSP)”, potrivit studiului „Expert Grup”.

Potrivit experților, problema datoriilor este un artificială, pentru că în orice caz este vorba de persoane asigurate, pentru care ar achita CNAM.

Totodată, Curtea de Conturi, împreună cu reprezentanții instituțiilor medicale au stabilit într-un exercițiu că suma serviciilor medicale ar trebui să crească cu cel puțin 30 la sută. Mai mult, nu există o legătură dintre complexitatea serviciului și prețul acoperit de CNAM (această evaluare a fost imposibilă pentru toate serviciile medicale contractate de CNAM în sumă de 5,2 miliarde de lei). „Contractarea serviciilor medicale de la CNAM are loc în baza unui preț mediu, acoperindu-se diferențele de preț dintre serviciile medicale de aceeași natură din contul complexității acestora. Această formulă creează probleme mai ales în cazul spitalelor înalt specializate, care tratează în special cazuri complexe, și care necesită resurse financiare mari. Astfel stoparea procesului de optimizare a instituțiilor medicale la toate nivelele a dus la faptul că pe unele segmente ale sistemului spitalicesc se plătește mai mult pentru întreținerea clădirilor, personalului, servicii medicale din contul altor instituții care sunt mai eficiente”, potrivit auditorilor Curții de Conturi.

Anticoruptie.md
29/08/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii