Top 10 demnitari fără locuință. Deputatul Constantin Țuțu, în capul listei

Anticoruptie.md
15/09/2016
Constantin Ţuţu, surprins lângă maşina sa. Captură: Curaj TV

Zece miniștri, judecători, deputați sau șefi de agenții au ajuns în topul demnitarilor care, oficial, nu dețin o locuință. Clasamentul a fost realizat de experții Asociației „Adept”, în mare parte în baza declarațiilor de venit pentru anul 2014 pentru că o bună parte a celor pentru 2015 nu au fost făcute publice. 

Autorii precizează că topul include zece demnitari din cei 28 ajunși în această categorie, selectaţi în ordinea descrescătoare după veniturile şi valoarea averii deţinute, conform ultimei declaraţii. „Au fost examinate doar casele, apartamentele, vilele, inclusiv cele aflate în proces de construcţie, fără a lua în calcul spaţiile comerciale şi alte imobile cu destinaţie nelocativă”, subliniază juriștii.

Astfel, primul în clasament este deputatul democrat Constantin Țuțu care, în 2014, ar fi adunat venituri de aproape 2,8 milioane de lei, în mare parte din activitate sportivă. Alesul poporului deține alte proprietăți în valoare de circa 1,4 milioane de lei, cel mai mult valorând cele două automobile de model Mercedes pe care le deține prin comodat. 

Următorul în top este un alt deputat democrat, Marcel Răducan, care a adunat venituri de 1,4 milioane de lei. Anterior, o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice a scos la iveală că fiul demnitarului, Gicu Răducan, este una dintre persoanele care a arendat pădure în zona Dănceni-Sociteni, ridicându-și și o casă.  Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a declarat anterior pentru Unimedia că  locuiește într-o casă din sectorul Buiucani care aparține mamei lui. „Am casă, locuiesc în ea, dar este casa mamei mele. Este o chestie mai personală. Această este o decizie pe care am luat-o cu familia după moartea tatălui meu”, a precizat Răducan.

Sergiu Ciobanu, director al ANRE, ocupă poziția a treia în acest clasament. Demnitarul a declarat venituri de aproape 800.000 de lei. Demnitarul a fost vizat într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice, realizată în parteneriat cu Ziarul de Gardă, care a arătat că nu a declarat vreo locuinţă de când ocupă funcții publice. El a declarat autorilor anchetei că a contractat un credit ipotecar și își construieşte o casă de locuit. 

Urmează judecătorul Curții Supreme de Justiție Oleg Sternioală, cu un venit oficial de aproape jumătate de milion de lei. Oleg Sternioală este jude­că­to­rul pro­mo­vat sus­pect, acum doi ani, de la Jude­că­to­ria Buiu­cani direct la Cur­tea Supremă de Jus­ti­ţie. Potrivit Ziarului de Gardă, magistratul tră­ieşte într-un imo­bil de lux, care valo­rează peste șapte mili­oane de lei la preţul de piaţă. Casa nu se regă­seşte însă în decla­ra­ţi­ile cu pri­vire la veni­turi şi pro­pri­e­tate ale magis­tra­tu­lui, fiind înre­gis­trată pe numele părinţi­lor săi, pen­sio­nari, care au trăit însă toată viaţa la Flo­reşti.

Andrei Galbur, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, deputatul PCRM Oleg Reidman, Ion Ceban, cosilier local din partea PSRM, deputatul neafiliat Vladimir Vitiuc, deputatul PLDM Tudor Deliu și Irina Vlah, bașcanul Găgăuziei, ocupă următoarele poziții în clasamentul experților „Adept”. 

 

Anticoruptie.md
15/09/2016

Comentarii