Vlad Filat renunță la calitatea de membru al PLDM

Anticoruptie.md
27/05/2016
Foto: pldm.md

La șapte luni de când a fost arestat, ex-premierul Vlad Filat, acuzat de acte de corupţie, a anunțat că își depune mandatul de preşedinte al PLDM şi își suspendă calitatea de membru al partidului. 

În mesajul său, plasat pe o rețea de socializare, Filat a reiterat că procesul în care este acuzat ar avea ca scop distrugerea Partidului Liberal Democrat. "Este clar că toate loviturile şi tot ce mi se întâmplă au un scop bine determinat – distrugerea mea, dar cu finalitatea de a distruge PLDM-ul", a subliniat politicianul.

Anterior, mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care şi Centrul de Investigaţii Jurnalistice din Moldova, au semnat un apel prin care solicită examinarea în şedinţe publice a dosarului intentat fostului premier Vlad Filat pentru acţiuni de corupţie. Semnatarii cer magistraţilor de la Judecătoria sectorului Buiucani al Capitalei sa-şi revadă decizia luată anterior privind examinarea dosarului Filat în ședințe închise.

Recent, Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție a declarat că ședinţele în dosarul lui Vlad Filat trebuie să rămână închise, întrucât, dacă societatea ar avea acces la probele apărării, presiunea ar fi neuniformă. "Dacă s-ar fi acceptat ca şedinţele să fie deschise, acest lucru ar fi trebuit să se întâmple încă la prima etapă, dar în acest caz ar fi fost pereclitate celelalte cauze pendinte, aflate la etapa urmăririi penale. (...) Hotărârea instanţei de judecată va fi publică oricum, iar societatea va putea analiza probele care vor servi la adoptarea hotărârii fie de condamnare, fie de achitare" a mai spus Viorel Morari în cadrul ședinței din 25 mai a Clubului Jurnaliștilor de Investigație.

Ex-premierul Republicii Moldova Vlad Filat a fost reținut la 15 octombrie pentru corupere pasivă și trafic de influență. Politicianul a fost lăsat fără imunitate parlamentară cu votul a 79 de deputați, la solicitarea fostului procuror general Corneliu Gurin. Cererea a venit în urma unui autodenunţ a lui Ilan Shor. Potrivit documentului, împrejurările legate de scandalul cu compania Le Bridge l-au făcut pe primarul de la Orhei să apeleze la Filat, căruia i-a dat mită 500.000 de dolari pentru a pune capăt controalelor excesive, dar şi pentru a câştiga procesul de judecată. Ulterior, Vlad Filat ar fi pretins un million de dolari pentru a-i permite comerţul fără taxe cu petrol în zona vamală a Republicii Moldova. Iniţial i-a achitat jumătate de million, restul urmând s-o facă după ce liberal-democratul avea să-şi onoreze promisiunea. Shor a mai arătat în denunţul său că Filat i-ar fi propus să-i răscumpere creditele de la Banca de Economii în sumă de un mililiard de lei pentru a-i rezolva problemele cu vama şi staţiile peco. Deşi fostul premier nu şi-a onorat promisiunea, el nu i-a restituit banii omului de afaceri. Primarul orașului Orhei a mai declarat că ultima dată, la 10 octombrie 2015, i-a dat lui Filat 20 de milioane de lei “pentru necesităţile partidului” chiar la sediul PLDM, de pe strada Bucureşti din Capitală. 

Anticoruptie.md
27/05/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii