Magazinul Maximum mi-a furat 760 euro și refuză să-i întoarcă de peste o lună, paza m-a amenințat și a strigat la mine. Am făcut o cumpărătură la care am renunțat peste 40 de minute după ce a fost plătită. Acu ei zic ca nu-i interesează, că trebuie să merg la banca lor sa mă lămuresc de ce nu s-au întors banii și asta tot în termeni de discuție de mahala, cu replici de genul că dacă mai insist o să ia alte măsuri cu mine. N-am mai trăit așa experiențe vreodată. Există în țara asta vreo instanță care să mă apere și să-mi facă dreptate, ori suntem în vestul sălbatic? Drepturile consumatorilor mai sunt in vigoare?
Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.
Comments