Poliția l-a ținut pe tata trei luni la morgă, deși îi cunoștea identitatea, iar eu locuiam în Chișinău

Olesea Constantinova
28/07/2016

Tatăl meu a decedat în circumstanțe foarte dubioase, pe care le-am descoperit parțial, în cadrul unei investigații private, dar și a acțiunilor, mai degrabă a inacțiunilor din partea unor persoane cu funcții de răspundere de la Ministerul de Interne, Direcția Poliție a Capitalei, precum și a C.R.I.S. „REGISTRU” I.S.. Felul în care au acționat aceste persoane denotă atât neglijență în serviciu, cât și componenta infracțională și contravențională. Tatălui meu nu i-a fost acordată asistența medicală de urgență la momentul potrivit, ceea ce a dus la deces. Iar apoi cadavrul acestuia s-a aflat la morgă timp de trei luni, întrucât nici un polițist nu a întreprins măsurile necesare ca să-mi comunice despre deces. Am suportat un stres emoțional enorm care mi-a afectat sănătatea foarte mult. Din luna martie nu-mi găsesc liniștea și până acum sunt în concediu din boală. Am ajuns să nu mai am din ce trăi. În ultimele cinci luni venitul meu, care și așa era mic, s-a dus numai pe medicamente. Am suportat cheltuieli materiale enorme, pe care le simt și în prezent. Risc să devin invalidă. Oare așa trebuie să lucreze oamenii legii?  

Tatăl meu, Vladimir Constantinov (nascut la 24.08.1953), s-a stins din viață la data de 03.01.2016 în Secția reanimare a Spitalului „Sfânta Treime” din municipiul Chișinău - fapt confirmat prin Certificatul de Deces eliberat la 21.03.2016

 Despre faptul că tatal meu a decedat eu am aflat în următoarele circumstanțe:

  •  La data de 19.03.2016, aproximativ la ora 13.00, am găsit un mesaj ре о fițuică agățată de soneria apartamentului în care domiciliez, în care se spunea să telefonez urgent o vecină. Aceeasta mi-a comunicat că tata a decedat, despre aceasta a aflat de la un anchetator care о telefonase. Imediat am telefonat la numarul indicat, și prezentându-mă, am auzit la adresa mea replica „În sfârșit v-ați găsit”. Din discuția telefonică am aflat că tata a murit la acel spital pe data de 03.01.2016, în urma unui accident cerebral. De asemenea mi-a fost comunicat despre faptul că buletinul de identitate al tatalui meu se afla la ei și că pot sa mă prezint la poliție de pe adresa: strada Octavian Goga, 14, pentru a ridica buletinul de identitate, astfel încât să pot obține actele necesare pentru procedura de înhumare. În aceeași zi am telefonat la Centrul de Medicină Legală, unde medicul de gardă mi-a comunicat că nu dispune de informații despre un cadavru aflat la ei de atâta timp.
  • Pe data de 21.03.2016, m-am prezentat la sectorul de poliție și am ridicat buletinul de identitate, fișa de însoțire și cartonașul galben de la Asigurari Sociale (codul CPAS). 
  • Am întrebat de ce nu m-a s-a comunicat la timp, iar polițistul mi-a zis că eu nu figurez în arborele genealogic disponibil în baza de date. Totodata, acesta mi-a comunicat dcă l-ar fi găsit pe fratele meu - Maxim Constantinov, care atunci se afla în Federația Rusă, care i-a spus că eu locuiesc la Chișinău și eu mă voi ocupa de înmormântare.  
  • Totodata, colaboratorul de poliție  mi-a comunicat despre faptul că atunci când a efectuat apeluri către persoanele din agenda de pe telefonul mobil al tatălui meu, о doamnă la fel i-a spus despre existența mea și i-a explicat unde locuiesc.Apoi omul legii mi-a spus: „Uite așa a ieșit, eu așa de mult timp te-am căutat și deja am obosit să te mai caut, și nu mai știam ce să mai fac ca să te găsesc, și am găsit-o pe vecina ta căreia i-am lăsat datele mele de contact, (motiv pentru care) am încetat să te mai caut.”
  • Tot la 21.03.2016 eu m-am deplasat la morga Centrului de Medicină Legală din strada Korolenko, 8, unde, am participat la procedura de recunoaștere. Mi s-a spus că au ținut cadavrul așa de mult în morgă pentru că nu aveau permisiune de înhumare de la poliție și că ei telefonau în fiecare zi la poliție, dar fără rezultat. 
  • La data de 21.03.2016, la O.S.C. de pe str. Mateevici, 11, mi-au fost retrase buletinul de identitate al tatălui, fișa de însoțire, copia Certificatului Medical Constatator al Decesului și originalul Certificatului de Deces eliberat la 21.03.2016.
  • De asemenea, la data de 21.03.2016, m-am deplasat la Federația de Fotbal a Moldovei, cu care știam că tatăl meu ținea legătura fiind veteran al fotbalului, pentru a afla acolo dacă se știa despre deces, daca cineva le-ar fi comunicat sau dacă cineva s-ar fi adresat cu vreo cerere de acordare a ajutorului pentru înmormantarea lui Vladimir Constantinov. Acolo nu se știa nimic. 
  • În a doua jumătate a zilei de 21.03.2016, am revenit la F.M.F. pentru a le comunica despre data înmormântării și un coleg mi-a dat telefonul său mobil în care am auzit vocei concubinei tatălui meu. Au fost împreună mai mult timp. Ea avea viză de reședință pe acceași adresă cu tatăl meu  și care acu folosește numărul de telefon de care se folosea tatăl meu.
  • Din spusele persoanei de la F.M.F., când am venit dimineața, 21.03.2016, la Federație pentru a le comunica despre decesului tatălui meu, acesta a format numărul de telefon al tatei și a răspuns concubina care a confirmat că a aflat despre deces în luna februarie 2016 de la un polițist. Concubina i-ar fi spus că nu mai stă demult împreună cu tata și că acesta are o fiică ( eu) care locuiește la primul etaj într-unul dintre blocurile de la „Porțile Orașului”.
  • Pe data de 22.03.2016 l-am înmormântat pe tata.
  • Pe data de 24.03.2016 eu am mers la C.T.A.S. Botanica pentru a perfecta actele necesare primirii indemnizația de deces. De la mine a fost solicitata informația despre adresa de domiciliu al tatalui meu, pe care la acel moment eu nu о cunoșteam, iar intru stabilirea acestui fapt mi s-a recomandat să merg la Biroul de Evidență și Documentare a Populației Botanica.
  • Astfel, la data de 24.03.2016, prezentându-mă la B.E.D.P. Botanica, am primit Adeverința  despre adresa/ultimul loc de trai al tatalui meu, și am fost foarte „MIRATă” că potrivit informatiilor indicate în acest document, începând cu 04.08.2012 și pana la 17.03.2016 tatăl meu avea viza de domiciliu pe adresa: strada Independenței 36, iar ca motiv de radiere din evidență a fost indicat decesul, ceea ce nu putea fi efectuat fără prezentarea Certificatului de Deces. Apare intrebarea firească - cine putea prezenta un asemenea certificat de deces la data de 17.03.2016, în condițiiile în care originalul mi-a fost eliberat mie la data de 21.03.2016. De asemenea, trebuie să menționez șeful Biroului de Evidență și Documentare a Populației Botanica, mi-a spus că el este proprietarul acestui apartament.
  • Ulterior, la 24.03.2016, m-am deplasat la adresa unde era înregistrat domiciliul tatălui meu: Am sunat la ușa cu nr.1, a ieșit o doamnă și mi-a zis că nu există apartamentul cu nr.1.
  • Apoi am aflat că la data de 17.03.2016 poliția a dat acordul la înmormantare din contul statului. De asemenea, introducând in motorul de căutare pe internet google.com numele deplin al tatalui meu cu mențiunea ca a fost jucător de fotbal „Константинов Владимир футболист” eu am găsit о pagină web cu referire la datele de cariera ale tatalui meu unde era indicat că acesta a decedat la data de 02.02.2016 - sursa acestei informații fiind Нисенбойн Эдуард identificat cu adresa de email: [email protected] - unde ..footballhir este denumirea unei renumite case de pariuri. De asemenea, precizez asupra faptului că printre lucrurile personale gasite și ridicate de mine personal din apartamentul din care a fost luat tatăl meu cu ambulanța - era o hârtie pe care tatăl meu a consemnat un șir de nume de persoane și sume banești.
  • De asemenea, din documentele medicale întocmite pe parcursul aflării tatălui meu intemat la spital, se constată faptul ca la data de 26.12.2015 la ora 16:25 la serviciul 902 a parvenit apel telefonic de la adresa: Alexandru cel Bun, 14, acesta comunicand anchetatorului că venind acasă l-a depistat pe Vladimir Constantinov culcat pe podea. El l-a lăsat acolo și a plecat pentru câteva zile.  Pur și simplu a plecat!!! Și doar când a revenit a telefonat la Poliție.

Tot din actele medicale mi-a devenit cunoscut despre faptul ca atunci, la 26.12.2015, tatăl meu a fost adus cu ambulanța la Spitalul Nr. 3 „Sfânta Treime” și a fost înregistrat la internare sub numele ,,Șahnazarov”, însă deja la ora 18.00 , un polițist a comunica telefonic neurologului de serviciu despre faptul că persoana internată a fost identificată ca fiind Constantinov Vladimir, născut la 24.08.1953. Apare întrebarea: Cine a adus buletinul de identitate al tatălui meu? În general, apar о sumedenie de întrebări! În mod special ași vrea să  cunosc următoarele:

  • De ce poliția nu m-a găsit atâta timp mai ales că numele meu era în agenda tatălui meu?
  • De ce cadavrul a fost ținut așa mult, încât a ajuns în faza de descompunere și am fost nevoită să-l înmormântez în sicriu închis? 
  • De ce decesul a fost tăinuit de mine? 
  • Din câte cunosc, cadavrele se păstrează cel mult o lună la morgă până se găsesc rudele, iar acesta a fost ținut mai mult?
  • Cum putea fi tatăl meu scos de la evidența de domiciliu la data de 17.03.2016 pe motiv de deces, dacă eu am primit certificatul la data de 21.03.2016? Cine a făcut asta? Care a fost implicarea șefului Biroului de Evidență și Documentare a Populației Botanica?
  • Cine și în ce circumstanțe a publicat pe pagina de internet precum că tatal meu ar fi decedat la data de 02.02.2016?
  • De ce persoana care l-a ăpe tatăl meu să moară pe podeaua locuinței sale nu a fost trasă la răspundere penală? C
  • De ce nici un colaborator de poliție, care a examinat cazul și care pretinde că a efectuat toate măsurile necesare de căutare și stabilire a rudelor, s-a prefăcut a nu vedea, a nu mă găsi?
  • De ce m-au privat de dreptul de a-mi înmormântta tatăl omenește și nu în sicriu închis.
  • Tatal meu a decedat în spital, era veteran de fotbal, cunoscut în țară și peste hotare.
  • De ce telefonul său se afla în posesia concubinei, cum a ajuns la ea? 
  • De ce niciun angajat al statului, oamenii legii nu și-au cerut scuze până acum.
  • Sunt foarte mulți „De ce” în această istorie și vreau să obțin răspunsuri, dar procurorii bat pasul pe loc.

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Other complaints for

Olesea Constantinova
28/07/2016

Comments