Biroul Național de Statistică va cheltui aproape 800 000 lei pentru promovarea recensământului

Tatiana Gherța
25/09/2023
moldpres.md

Biroul Național de Statistică (BNS) invită agenții economici interesați să participe la procedura de achiziție pentru servicii de promovare a importanței recensământului populației și locuințelor, efectuarea căruia este planificat pentru anul 2024. Pentru serviciile de promovare, care vor conține o serie de modalități de diseminare a mesajelor cheie, statul pune la bătaie 799.000 lei. 

Așadar, BNS planifică să pornească o amplă campanie de comunicare în vederea promovării importanței recensământului populației și locuințelor. Pentru asta, operatorul economic selectat va trebui să dezvolte un plan amplu de promovare. Campania va începe de la elaborarea mesajelor cheie care vor fi utilizate în materialele promoționale. Mesajele vor fi diseminate prin flyere, bannere web, inclusiv vor fi expuse pe troleibuze și mașini. 

Totodată, vor fi realizate spoturi video și audio care vor conține mesajele generale și secundare despre importanța și utilitatea participării la recensământ. Versiunea lungă va fi de până la 2 minute și versiunea scurtă de 30 de secunde. Mesajele vor fi difuzate în limbile română și rusă, cu subtitrări în 5 limbi și limbaj mimicogestual. 

Pe lângă conținutul video cu mesaje generale, conceptul de promovare va conține și video spot cu elemente grafice privind procesul de recenzare. Acesta va avea 30 de secunte, Ro/Ru, cu subtitrări în 5 limbi și limbaj mimicogestual. Un video grafic va avea scopul să informeze despre  recrutarea personalului, 30 sec., Ro/Ru, subtitrări în 2 limbi d. Audio 30 sec. (3 spoturi audio în baza video-urilor menționate mai sus - 1 spot în 2 limbi, 2 spoturi în 4 limbi). 

În campania de promovare vor participa și persoane publice. Este vorba de opt testimoniale cu participarea acestora, cu subtitrări în l.rusă și limbaj mimicogestual. 

Operatorul economic va trebui să stabilească parteneriate privind elaborarea articolelor media (2 articole), să se ocupe de difuzarea, timp de o lună, a unui spot video TV la posturi naționale și regionale despre recrutarea personalului (subtitrări rusă) și a unui spot audio la posturi naționale și regionale despre recrutarea personalului (în 4 limbi, la 7 posturi radio). 

Perioada de depunere a ofertelor a început vineri, 22 septembrie 2023, și se va încheia marți, 26 septembrie 2023. 

Precizăm că în perioada 28 august - 10 octombrie 2023 se desfășoară recensământul de PROBĂ. Aceasta reprezintă o etapă esențială în procesul de pregătire a recensământului național al populației și locuințelor, planificat pentru anul 2024, care se va desfășura cu susținerea financiară și tehnică a Uniunii Europene și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).

Ultimul recensământ al populației și locuințelor a avut loc în Republica Moldova în anul 2014.

Tatiana Gherța
25/09/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii