După ce spitalele raionale din Cahul și Hâncești au fost dotate cu aparate noi pentru ventilarea artificială a plămânilor, și spitalul raional din Soroca, unde au fost confirmate până în prezent 26 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, va fi utilat cu un astfel de aparat.
Primăria orașului Soroca a încheiat, la 25 martie curent, un contract cu întreprinderea mixtă GBG MLD SRL, privind procurarea unui aparat de ventilare artificială a plămânilor în sumă de 315 mii de lei. Licitația a avut loc prin negociere fără publicare, cu participarea unui singur agent economic. Și în cazul spitalelor din Hâncești și Cahul, GBG MLD SRL este compania care va livra aparatele.
Precizăm că luni ministra Sănătății a anunțat că pe parcursul săptămânii curente vor fi activate mai multe spitale raionale pentru tratarea persoanelor testate pozitiv cu COVID-19. Spitalul raional va fi activat din 1 aprilie.
Anterior președintele Igor Dodon a dat asigurări că există 500 de aparate pentru ventilare artificială doar în Chișinău, în timp ce oficialii de la Ministerul Sănătății, Muncii și protecției Sociale susțin că acest număr se referă la toate spitalele din țară. În același timp, mai mulți experți în sănătate susțin că majoritatea aparatelor de ventilare din dotarea spitalelor sunt învechite, iar pentru a face față pandemiei Covid-19, este nevoie de achiziționarea utilajelor performante.
Firma GBG MLD SRL aparține omului de afaceri Tudor Ceaicovschi. Businessmanul a obținut câștig de cauză la CEDO, după ce a fost ținut în arest la domiciliu timp de șapte luni, fiind cercetat într-un dosar pentru licitații trucate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat Guvernul Republicii Moldova să-i acorde lui Tudor Ceaicovschi 10 mii de euro cu titlu de prejudiciu moral.
Finanţatori:
Parteneri: