„Sabotajul” din interiorul instituțiilor de stat sau cum funcționarii limitează accesul la informație

Alaiba Dumitru
30/09/2021
Foto simbol

Ieri am auzit despre primul abuz în adresa unui jurnalist din timpul noii guvernări prin încălcarea abuzivă a dreptului la acces la informație. A doua zi încerc să corectez, civilizat și răbdător, un abuz din partea unei instituții de stat, și să obțin informația. Aceleași pretexte ca din trecut - „informația constituie date cu caracter personal”, „solicitarea nu e în scris și nu e semnată”, și din astea. O să se rezolve, desigur, dar este strigător la cer faptul că pentru asta e necesară implicarea unui deputat timp de câteva zile. Dar prefer să o duc până la urmă și să setăm un precedent sănătos.

În instituțiile statului încă mai există oameni care ne fac să arătăm în public exact ca și cei pe care i-am dat jos. Încălcând abuziv dreptul la acces la informație, tratând presa, cetățenii și societatea, cu aroganță și aere de superioritate. Mințind și manipulând cu prevederile legale.

Să le fie clar: noi nu i-am dat jos pe cei din trecut ca să devenim, încet-încet, ca ei, în îmbrățișările acelorași birocrați. A fost foarte greu să ajungem aici ca să avem șansa să schimbăm lucrurile și atitudinea statului față de oameni, să arătăm puțin respect față de cetățean. Am luptat ani de zile să dăm jos un stat mafiot, să ajungem pe data de 11 iulie și să obținem acel scor. Am fost nedreptățiți și umiliți pe parcurs. Dar am reușit. Am rezistat până la urmă.

Iar unii acum ne fac să arătăm în public EXACT ca și cei pe care i-am dat jos, dând dovadă de aceleași practici. Pentru asemenea practici eu o denumire mai bună decât „sabotaj”, nu găsesc.

Eu îmi amintesc foarte bine prin ce am trecut și știu foarte bine ce am de pierdut. Eu în trecut nu mă întorc și nu o să permit nimănui să ne ducă încolo.

Alaiba Dumitru
2021-09-30 13:39:00

Comentarii