Am crescut generații întregi fără exercițiul gândirii critice. Cum schimbăm această situație?

Alina Matei
28/05/2026
guideme.ro

Suntem învățați cum să combatem fake news-ul, dar nimeni nu ne vorbește despre adevărata cauză a vulnerabilității unei societăți în fața minciunii: EDUCAȚIA.

De la educație, de acolo pornește totul.

Un om care a fost învățat să gândească, nu doar să memoreze, va pune întrebări, va analiza, va compara și va avea dubii sănătoase. Prin urmare, nu va distribui orice titlu doar pentru că îi confirmă frustrările.

Știrile false au existat mereu, sub diferite forme. Așadar, nu aceasta este adevărata problemă.

Problema reală este că am crescut generații întregi fără exercițiul gândirii critice. Mai ales cei care au făcut școala în perioadă sovietică și în primii ani de independență.

Ani la rând, în școli s-a pus accent pe reproducere, memorare, pe note și, nu în ultimul rând, pe autoritate, în detrimentul dialogului. Iar rezultatul îl vedem astăzi: oameni care cred tot.

De aceea consider că educația media trebuie discutată ca strategie națională pe termen lung.

Facem proiecte, traininguri, campanii și seminare despre dezinformare, dar ne concentrăm preponderent pe Chișinău și pe câteva urbe, în schimb, la sate, e dezastru.

Foarte mulți copii termină școala fără să înțeleagă cum funcționează manipularea emoțională. Nu învață cum se construiește propaganda și nu sunt pregătiți să facă diferența dintre informație, reclamă și influență de orice fel.

Și, într-un fel, este de înțeles. Pentru a-i învăța aceste lucruri este nevoie de oameni pregătiți, care să le explice prin practică, prin exemple concrete și prin metode interactive.

O simplă lecție teoretică despre manipulare nu va avea aproape niciun efect. Copiii nu vor reține mare lucru dacă cineva vine, vorbește o oră și pleacă. Ei trebuie puși să gândească, să analizeze exemple reale, să observe cum funcționează emoția, frica sau dezinformarea în mesajele pe care le consumă zilnic.

În fine...

Mai există un lucru despre care se vorbește prea puțin. Despre sărăcia educațională, care creează dependență de lideri salvatori.

Când oamenii nu sunt încurajați să gândească liber, ajung să creadă orbește în oricine, în politicieni, în influenceri, în televiziuni, în conspirații, în mesaje simple care promit soluții rapide pentru probleme complicate.

O societate educată este mai greu de manipulat. Asta se știe.

De aceea, cred că o educație adevărată, adaptată timpului în care trăim și construită cu viziune, ar putea fi una dintre soluții.

Nu este suficient să îi învățăm pe oameni să nu distribuie un fake news. Trebuie să formăm oameni care știu să gândească înainte să creadă.

Asta înseamnă profesori bine pregătiți; lecții de gândire critică încă din gimnaziu; dezbateri reale în școli; alfabetizare media pentru părinți și bunici; mai puțină educație bazată pe frică și mai multă educație bazată pe curiozitate pe dialog.

Fake news-ul se combate în clasă, în familie și în felul în care ne creștem copiii.

Iar până nu vom înțelege asta, vom continua să tratăm efectele și să ignorăm cauza.

Alina Matei
2026-05-28 14:29:00

Comentarii