Centrul de Investigații Jurnalistice împlinește azi 20 de ani. De două decenii echipa noastră face jurnalism de investigație de calitate.
Echipa a rezistat în pofida nenumăratelor presiuni, probleme, procese de judecată, atacuri de tot felul, pentru că atunci când atingi interesele cuiva, în Moldova noastră mică, se găsesc mai mulți apărători ai celor corupți, decât ai jurnaliștilor care se apucă cu ei de gât. Am făcut față oricăror presiuni, am rezistat, am avut curajul să mergem înainte, să continuăm să demascăm corupții, pentru că am avut în echipă de fiecare dată oameni curajosi, îndrăzneți, perseverenți și corecți. Politicienii vin și pleacă, noi rămânem la locul nostru și ne facem munca în continuare! În echipa noastră au crescut și s-au format mulți jurnaliști, cei mai buni din toate timpurile, unii din ei sunt acum în cele mai bune echipe.
Nici unul dintre jurnaliștii care au făcut parte din echipa noastră nu s-a dus la medile lui Șor, ale lui Plahotniuc sau Dodon. La noi și-au făcut coloană vertebrală dreaptă pe care n-o mai poate îndoia nimeni. Centrul le-a oferit mereu un spate de nădejde jurnaliștilor, i-a ajutat chiar și atunci când nu prea a avut resurse. În peste 20 de procese de judecată cei vizați în investigațiile noastre au vrut să ne închidă gura, să ne treacă pe linie moartă, dar nu le-a reușit, chiar dacă cereau milioane de la noi și era de ajuns un singur proces să pierdem, ca să nu mai putem lucra. Nu am piedut nici un proces în care am fost atrași. Singurul proces pierdut in țară e despre accesul la informație pe care noi l-am pornit împotriva unor instituții importante în stat, proces care acum e pe rol la CEDO. În 20 de ani am realizat sute de investigații jurnalistice, câteva zeci din ele au stat la baza unor dosare penale, protagoniștii unor anchete jurnalistice și-au pierdut funcțiile sau au ajuns la închisoare, inclusiv în alte țări, unde justiția a făcut lucrul procurorilor care au închis ochii la noi... În urma unor investigații jurnalistice s-au făcut modificări de legislație...
La cluburuile noastre de presă au fost zeci de politicieni, experți, oameni ai legii, iar zeci de jurnaliști au lucrat împreună cu noi la anchete sau au participat la activități.
Acum când mă uit în urmă sunt mândră de realizările pe care le avem, de oamenii care au crescut profesionist alături de noi, pe care i-am învățat și de la care am învățat și noi. Asta arată că poți să faci jurnalism independent și profesionist în Moldova, să investighezi orice subiect și să știi că ai unde îl publica. Iar satisfacția muncii făcută profesionist este tot ce contează.
Suntem recunoscători celor care ne-au susținut când am început aventura asta îndrăzneață, când ne-a fost greu, celor care au pus umărul alături de noi, celor care au contribuit pic cu pic la imaginea Centrului de Investigații Jurnalistice. Acești 20 de ani încropesc o poveste extraordinară despre mult curaj, profesionalism, spirit de echipă, libertate de exprimare și oameni frumoși. O să încropim această poveste frumoasă în lunile următoare.
Mulțumim tuturor celor care au făcut și fac parte din echipa Centrului de Investigații Jurnalistice, care ne-au fost alături și ne-au susținut, mulțumim cetățenilor care ne susțin cu donații sau prin mecanismul de 2%, celor care comunică cazuri de la care pornim să realizăm anchete de presă și materiale interesante. Mulți ani înainte Centrului de Investigații Jurnalistice, cu jurnaliști curajoși și proiecte interesante!
Comentarii