Încerc să analizez obiectiv cazul Ludmilei Vartic, femeia care s-ar fi sinucis urmare a violenței în familie, caz care a bulversat opinia publică. Nu cunosc cine e Minodora Calistru-Prisacu, abia de curând i-am acceptat cererea de prietenie, tocmai pentru că a scos la lumină cazul Ludmilei. Dacă nu era ea, probabil că acest caz ar fi fost mușamalizat, ceea ce este foarte grav pentru o societate democratică și asta ar trebui să nu ne lase indiferenți pe fiecare dintre noi. Oameni, pe care îi cred, mi-au spus că e un profil al unui om real, cunoscut în anumite cercuri.
Atenția s-a concentrat asupra profilului Minodorei în mod intenționat. De ce? Analizați și veți înțelege. Nu e greu. Cineva a monitorizat profilul ei, a afirmat că e fals, a scos la iveală citate critice la adresa unor jurnaliști (pentru a provoca o reacție mai acerbă din partea presei și a o face părtașă), într-un stil tipic kgb, lucru ce necesită timp și resurse. Deci, nu s-a făcut în zădar. Eu am văzut de la cine au venit aceste informații și insistența cu care au fost promovate pe la diferite comentarii și de câteva zile am devenit atentă.
Scopul este nu propaganda, că e hilar să faci legătură acum cu propaganda rusă, ci să se distragă atenția de la cazul Ludmilei Vartic. Aici deja ar trebui să devenim atenți. Cineva înțelege (greșit) că presiunea publică asupra acestui caz ar afecta partidul de guvernământ. Și se acționează pentru, chipurile, a proteja partidul. Sau, a doua versiune, ceva și cineva are legătură cu acest caz, sau mai multe legături, despre care nu se dorește să se cunoască...
Și astfel, treptat, discuțiile s-au mutat asupra cazului Minodorei și al contului presupus fals... Scopul este să se creeze impresia că, deoarece informația a fost publicată de un cont fals, nu este credibilă, nu este corectă, astfel încât, în final, acest caz să fie dat uitării, iar cetățenii să nu mai ceară o cercetare corectă și expunerea publică a cazului.
Cam asta se face acum si eu cred ca e o strategie gândită. Însă una previzibilă, adică cam ieftină. Dar eșuarea acestui caz, a anchetei în cazul Ludmilei, va fi în detrimentul actualei guvernări. Gestul dnei Gherman a fost unul onest și corect de a-i cere demisia din partid soțului Ludmilei. Mai departe doamna Gherman nu a mai zis nimic. Și nu am observat alți exponenți ai puterii să se expună. De ce? E o intrebare la care cred că vom găsi răspuns mai târziu, la fel ca și la alte întrebări...
Că a apărut scrisoarea de adio în presă e o problemă și cred că e a organelor de drept, ei gestionează probele... Eu nu am citit scrisoarea, nici nu am urmărit cine a publicat-o. Dar referitor la scrisoare tot sunt întrebări. Cine a găsit-o? Unde? Cum?
M-au interesat postările legate de Spitalul de la Hâncești și mă mir că până acum a fost doar o demisie și nici o explicație clară. Mai întâi s-a negat oficial informația apărută pe profilul contestat acum, apoi parțial s-a confirmat, după care a urmat demisia directorului instituției. După asta toată lumea care putea vorbi ceva a luat apă în gură. Nu se mai vorbește dacă a mai fost o internare a femeii bătute. De ce? Nu știm. Am înțeles că cei care aveau anumite probe, nu mai vor să vorbească.
Eu sper că procurorii vor reuși să adune tot probatoriul, inclusiv despre traficul de influență, anumite legături sau chiar amenințări dacă există.
Am urmărit ce spun profesioniștii, deci, părerile unor oameni care pentru mine contează.
Cert este că poliția nu și-a făcut treaba de la bun început când a venit la fața locului, unde a fost depistat cadavrul Ludmilei. Persoane suspecte manipulau cu cadavrul în prezența polițiștilor, situație documentată de un jurist (Podcastul Verdict). Aici există fotografii și filmări ale oamenilor din bloc, martori ai tragicului caz.
De asemenea soțul Ludmilei, care ar fi trebuit să fie primul suspect, a fost lăsat să umble la cadavru. Toate acestea indică lacune grave în procesul de urmărire penală. Din astea sunt mai multe, le las pentru analiză specialiștilor.
Eu tot am primit anumite informații, inclusiv despre anumite legătuiri și trafic de influență, dar le las pentru verificare.
Cat priveste atacurile asupra jurnalistei Viorica Tătaru, nu sunt ok, eu nu le urmăresc, dar din ceea ce am vizionat am văzut că și Viorica a provocat si prin felul ei de a colecta informații a generat nemulțumiri, apoi a avut postări tendențioase, prin care a încercat să politizeze evenimentul și, respectiv, a generat nemulțumiri și atacuri...
La un protest care nu a fost politic, era loc pentru oricine. Și cetățeanul are libertatea să răspundă sau nu unui jurnalist, să-și spună sau nu numele. E dreptul lui și nu trebuie taxat pentru asta...
Portalul Anticoruptie.md pe care îl conduc a scris despre cazul Vartic strict doar din surse oficiale, pentru că așa am considerat că e corect. Și așa facem. Mergem mai puțin pe expunerile de pe rețelele sociale, urmărim cazul, dar ne uităm mai mult la ce zic profesioniștii în diferite domenii. Chiar dacă asta nu aduce vizualizări mari. Noi stăruim să ne facem munca corect și profesionist. Vom investiga și vor veni cu fapte, deja avem anumite semnale, sperăm să obținem și probe.
Cazul Ludmilei Vartic se aseamănă cu un caz care s-a întâmplat anul trecut în Kazahstan, când un fost ministru, persoană cu legăti influente, și-a ucis în bătaie soția și a încercat să-l mușamalizeze. S-a reușit condamnarea doar pentru că a existat o presiune publică enormă, s-au implicat avocați foarte buni de partea familiei victimei, s-au făcut expertize profesioniste, s-a reușit deblocarea telefonului suspectului/soțul, iar procesul de judecată a fost unul public, cu audiență maximă (Cazul Sultanat/Bișimbaev).
Pentru actuala guverare, cazul Ludmilei Vartic este un text, o hârtie de turnesol, care va testa abilitățile profesioniștilor de a cerceta un caz de eventual suicid sau omor generat de violență în familie. Responsabilitatea de a aduce probe și a cerceta multilateral cazul revine statului.
Cazul Ludmilei este și un test pentru societatea civilă, pentru presă și pentru profesioniștii din diferite domenii, ca să stea cu ochii pe autorități, să ajute la investigarea corectă a tuturor aspectelor. Poate se apucă avocați profesioniști să susțină familia victimei pro-bono, ca să existe o expertiză paralelă.
Admit și ipoteza că lucrurile nu sunt atât de grave cum se discută, dar ca să aflăm acest lucru e nevoie să se facă cercetările de rigoare, să se verifice toate probele. Este nevoie de implicarea fiecăruia care poate contribui la a face lumină în cazul Ludmilei Vartic. Moartea ei nu trebuie să rămână un simplu caz în statistică.
Comentarii