Efectele emigrării și discriminarea moldovenilor

Gheorghe Costandachi
12/10/2016
Foto: CIJM (poză-simbol)

Aceste material cuprinde constatări și concluzii șocante și uluitoare. Adevărul nu poate fi ascuns. Acest material poate afecta psihic, însă adevărul cere a fi arătat așa cum este, atinge fiecare cetățean plecat peste hotare. În Moldova nu există familie să nu fie afectată de fenomenul emigrației umilitoare.

Tot mai mult se vorbește despre o eventuală aprobare a unei decizii, prin care Moldova ar putea fi invadată de emigranți/refugiați din Peninsula Arabă, Asia Mijlocie și Africa de Nord.

Natura moldovenilor aflați la muncă peste hotare a fost diferită, în comparație cu cea a altor emigranți. Odată nimerind în zona țărilor UE, conaționalii noștri au fost cei mai disciplinați, cei mai ascultători și cei mai punctuali, nu au cerut nimic de la structurile europene, nici din punct de vedere social, nici financiar, nici politic, ba chiar nici incluziune socială. Ei singuri se acomodau imediat la orice condiție, numai pentru a nu fi izgoniți și pentru a-și putea întreține propria existență și a celor pe care i-au lăsat acasă: copii, părinții și bunici flămânzi.

Este gata R.Moldova să primească „emigranți/refugiați”? Analizând cu atenție situația, constat că guvernarea este pe o pistă greșită în acest sens, ba chiar periculoasă, întrucât Moldova nu este în stare să-și apere propriii cetățeni de o eventuală foamete, cu atât mai mult să mai primească emigranți din regiunile menționate. Instantaneu gândul îmi zboară la întrebarea: Ce facem cu ai noștri conaționali, care pe parcursul celor 25 de ani au fost forțați să părăsească țara?

Este timpul ca guvernarea să fie mai deșteaptă. Se pare că este mult mai ușor de adoptat un Program complex de readucere acasă a cetățenilor noștri refugiați în cei 25 de ani de independență decât a primi alți străini. Dar cine să-l elaboreze, dacă guvernanții sunt departe de așa ceva. Cum poți guverna o țară și să nu poți proteja poporul propriu?

De ce conducerea acestui teritoriu nu ar demara o cercetare de proporții să scoată în evidență situația despre propriii cetățeni plecați din cauza sărăciei și fricii că ar putea muri de foame? Nu ar elabora un asemenea program amplu?

Sunt de părere, că UE este obligată să acorde un suport mai semnificativ în acest sens. De ce? Răspunsul vine mai jos.

Fenomene șocante. Analiza retrospectivă a situației moldovenilor plecați peste hotare la muncă istovitoare și înjositoare relevă evenimente, cazuri și fenomene șocante. 95% din cei plecați au îndurat foame, cu lunile dormeau pe sub poduri, în clădiri părăsite sau prin biserici, fără știrea nimănui sau cu tot cu familii și copii mici.

Mai mult ca atât, chiar de la bun început, cetățenii noștri plecați să-și câștige o bucată de pâine au fost tratați ca niște animale, au fost izgoniți, de ei își băteau joc în toate formele și metodele (revin mai jos). Anume aceste coșmaruri, prin care au trecut majoritatea conaționalilor noștri, au fost aplicate în cele mai democratice țări, cum sunt Franța, Germania, Marea Britanie, Austria, Olanda.

Puțin mai toleranți cu moldovenii au fost italienii și spaniolii. Se pare că aceste popoare au manifestat un comportament mai omenesc, cu compasiune față de moldoveni, numai din motivul că le este cunoscută o asemenea experiență amară. Ei au trecut prin așa practici mizerabile încă în anii 1950-1965, când migrau masiv în Statele Unite ale Americii, Anglia și Germania.

Am analizat foarte profund viața moldovenilor aflați peste hotare la muncă silită. În perioada anilor 1995-2014 nu am găsit niciun document sau hotărâre, prin care Uniunea Europeană să fi luat act de emigranții noștri, nu a întreprins nicio mișcare pentru a reduce din înjosirile în masă prin care au trecut cetățenii din Republica Moldova, aflați la muncă în perioada anilor 1995-2014. În aceste condiții apare de la sine o întrebare, care ține de selectivitate sau discriminare față de moldoveni, în comparație cu alți emigranți/refugiați, care provin din nordul Africii, Peninsula Arabă, Orientul Mijlociu și regiunea de Sud-Est a Eurasiei.

Supuși torturilor sociale. Moldovenii au plecat în țările europene cu costuri extrem de ridicate, pe căi extrem de periculoase și cu riscuri majore de viață, iar unii dintre ei nu mai au ajuns. Dacă comparăm situația emigrației masive din ultimii ani în țările europene, putem considera că drumul parcurs de cetățenii noștri a fost mult mai anevoios și greoi, în comparație cu a alți emigranți/refugiați.

Odată ajunși în Europa, moldovenii erau supuși altor chinuri groaznice, despre care Comisia UE nu ar putea să nu cunoască și despre care nu preferă să vorbească. Moldovenii acceptau cele mai înjositoare servicii, cele mai neplătite locuri de muncă, majoritatea din ei așteptau luni întregi și chiar ani ca să se poată angaja în câmpul muncii. Majoritatea celor plecați de la început erau angajați ilegal, fără contract de muncă și în majoritatea cazurilor salariul era achitat numai la 50%. Mulți din ei munceai câteva luni, pe urmă erau alungați fără a li se remunera munca. Dacă încercau să anunțe organele competente, riscau să fie deportați fără nicio explicație. De aceea tăceau și răbdau toate acele înjosiri. Toți care denunțau organelor despre ilegalități au fost deportați, fără dreptul de a intra în zona EU 5 și mai mulți ani.

Cazuri șocante, inumane. În anul 2008, după efectuarea unui studiu, am primit sute de scrisori cu mărturisiri, care și mai de care groaznice. Am scris în adresa oficialilor moldoveni de atunci, fiind angajat în cadrul Academiei de Științe a Moldovei. Am adresat interpelări și la unele ambasade a UE în Moldova, însă toate absolut au fost lăsate fără nicio atenție.

Anul curent, am făcut cel puțin două interpelări adresate personal ambasadorului Delegației UE în Moldova, dlui Pirkka Tapiola, însă exact ca și celelalte au fost lăsate fără nici un răspuns.

Am să aduc doar câteva mărturisiri din mesajele primite de la conaționalii noștri, care nici în filmele de groază nu se admit:

treceau râurile noaptea luați de mână unul cu altul, persoanele plecate si, daca cineva era împușcat de paza de frontiera trebuia sa apuci repede mână celui supraviețuit ca sa nu te ia curentul de apa;

trebuia să sărim din croazierele turistice și erau oameni, care nu mai ieșeau din apa;

o vecina a ajuns în Italia, cu 5000 euro, in vagon sigilat, mergând 8 zile în vagon, fără mâncare și toaletă, numai cu 3 litri de apă;

un tată, fost director de secție de producere la fabrica de conserve din Ungheni, a fost nevoit sa lucreze la o ferma, unde pentru 400 de euro era înjosit  de ciprioți cu 4 clase terminate;

o învățătoare a dormit 2 săptămâni pe plaja din Italia pana că s-a angajat chelnerița cu un salariu de 35 euro, ilegal;

un tânăr a dormit 7 luni în vagon părăsit se alimenta din ce găsea prin tomberoanele de gunoi până și-a găsit de lucru, iar după ce a muncit 3 luni a fost alungat fără a i se plăti măcar un cent pentru muncă;

doi prieteni au lucrat 6 luni la o fabrică de producere a materialelor de construcție care o dețineau niște albanezi, pe urmă au fost alungați și bătuți fără a primi salariul.

Exista mii și zeci de mii de cazuri de așa fel și natură, însă nimeni absolut, atât din Moldova cât și din oficialii europeni nu s-a autosesizat nicio dată.

Însă, dacă există măcar un caz de umilire a emigranților/refugiaților din regiunile amintite mai sus, reacția din partea Comisiei Europene, a ONU, a tuturor organizațiilor internaționale este foarte mare.

Moldovenii murind cu sutele și miile, umiliți, schilodiți, batjocoriți și înjosiți au fost și sunt aruncați la marginea tuturor drepturilor fundamentale ale omului. Din ei, în toată această perioadă s-au stors doar numai beneficii, atât de către oficialii moldoveni, cât și de cei europeni și ruși.

Discriminarea socială. În afară de Italia, nicio țară nu a întreprins acțiuni concrete de incluziune a cetățenilor noștri în viața sociumului lor.

Dacă comparăm viața moldovenilor plecați în țările UE cu cea a persoanelor emigrate din regiunile amintite mai sus (Peninsula Arabă, Asia Mijlocie și Africa de Nord), constatăm o discriminare reală față de moldoveni. Comportamentul conducătorilor europeni este absolut altul față persoanele provenite din Peninsula Arabă, Asia Mijlocie și Africa de Nord, în comparație cu cel față de persoanele din Moldova, Romania, Polonia, Ucraina și altele.

Pentru persoanele emigrate din Peninsula Arabă, Asia Mijlocie și Africa de Nord, europenii au aprobat programe de incluziune a acestora în societatea europeană. Li s-au oferit toate drepturile și orice suport, inclusiv financiar, social, educațional, politic și material.

De ce față de moldoveni au fost manifestată o politică aparte, izolată, pe alocuri agresivă, rămâne o enigmă. Politici de izolare, marginalizare și supunere la încercări sociale au fost manifestate nu numai față de moldoveni, ci și față de ucraineni, români, bulgari etc. Oare aceștia nu tot au ochi și urechi, mâini și picioare?

Se cunoaște foarte bine că, structurile administrative locale din țările unde  se aflau moldovenii plecați cunoșteau foarte bine existența rețelelor care se ocupau cu traficul de persoane, însă nimeni nu a întreprins nici o acțiune și nici activități care puteau reduce din înjosirea la care erau supuși. Nu exclud, că rețelele locale de trafic cu persoane erau acoperite sau protejate de administrațiile locale din țările unde moldovenii migrau, iar pentru aceasta emigranții trebuiau să achite o anumită taxă. Au fost destule cazuri când moldovenii erau bătuți și schilodiți, însă nu anunțau organele de drept din țările unde se aflau, din cauza să nu piardă posibilitatea de a munci, chiar cu riscul sănătății.

A fost pur și simplu o bătaie de joc de moldoveni, atât în țară, cât și unde plecau la muncă. Există multe publicații și cercetări ale unor actori ale societății civile, însă guvernările moldovene în toți acești ani nu au intervenit nici într-un fel pentru a ameliora situația. Mai mult, nici organele și structurile europene nu au încercat să intervină cumva în toată această perioadă.

Beneficiile produse de moldoveni, pentru țările unde se află, sunt enorme.Moldovenii produc valoare adăugată pentru europeni, iar majoritatea celor refugiați din Peninsula Arabă, Asia Mijlocie și Africa de Nord – nu. Valoarea anuală a PIB-ului produs de moldovenii aflați peste hotare s-ar cifra la cel puțin 15-17 miliarde euro. Această valoare include și valoarea produsă de moldovenii aflați la muncă și în Federația Rusă. Din valoarea PIB-ului produs de moldoveni, impozitele constituie aproximativ 5,5 miliarde de euro. Oare din banii aceștia puteau fi formate fonduri de susținere a moldovenilor aflați peste hotare sau nu? Cel puțin, trebuiau să fie formate programe de incluziune, ceea ce de fapt nu s-a făcut.

Conducerile țărilor unde muncesc moldoveni, fără nicio remușcare, îi blamează, însă nimic nu vorbesc despre beneficiile pe care le produc moldovenii pentru ei.

Majoritatea emigranților/refugiaților proveniți din Peninsula Arabă, Asia Mijlocie și Africa de Nord nu produc nimic, ci doar consumă, sunt asigurați cu tot necesarul pentru o incluziune rapidă în societate, lucruri de care moldovenii au fost lipsiți.

Numai un singur calcul șochează. Valoarea beneficiilor produse de moldovenii aflați peste hotare este considerabilă. Dacă să luăm în considerare numai ultimii 10 ani, atunci valoarea BIP-ului produs de moldoveni în acele țări ar trece 100,0 miliarde de euro.

Pe de altă parte, dacă analizăm în particular, de la UE moldovenii primesc cu țârâita niște bani pentru niște proiecte neînsemnate, care, în principiu, nu produc nici un efect asupra nivelului de trai al moldovenilor. Dacă din UE Moldova mai primește careva suport, atunci din Federația Rusă – nici un fel de suport, ci numai acuzații, amenințări și embargouri de diferită natură, ba chiar și deportări masive.

Pe de altă parte, fondurile cu titlu nerambursabil primite de la UE sunt jefuite de societatea civilă a guvernărilor și unele instituții de stat, prin achiziții de bunuri și servicii, dar și prin achitarea unor salarii gigante consultanților străini.

Calculele relevă concluzii șocante. Așa-numita Republica Moldova anual pierde zeci de miliarde de lei din cauza administrării incorecte a proceselor de migrație a populației și a exodului necontrolat. PIB-ul pe care îl pierde Moldova în fiecare an, din cauza migrației, ar fi de aproximativ 75,0 – 90,0 miliarde de lei.

Un alt aspect foarte distructiv ține de efectele privatizării negândite și impuse în anii 1994-1995, ce se vor face simțite încă cel puțin 50-100 de ani. Acest fenomen a fost principalul factor ce a impus moldovenii să caute posibilități de a-și asigura supraviețuirea în orice colț al lumii, numai nu acasă, în țara de baștină.

Gheorghe Costandachi
2016-10-12 07:55:00

Comentarii