Ziua de 2 martie 1992 va rămâne în istoria contemporană a Republicii Moldova ca o zi tragică, o zi neagră. Un război nedrept, pornit între locuitorii țării de pe cele două maluri ale bătrânului Nistru; un război inspirat şi gestionat de politicieni şi de fel de fel de aventurieri, care se învârt mereu în preajma politicienilor pentru a avea și ei acces la marea treucă , numită avere obștească; un război fără învingători, ci doar cu învinși, cu mii de morți și zeci de mii de răniți, cu familii şi cu o țară distrusă, divizată şi învrăjbită.

               Cei 25 de ani de minciună despre acest război, care au urmat, nu pot contribui la soluționarea diferendului transnistrean. Nu este o taină, că un rol aparte la declanșarea energiilor separatiste l-a avut așa-numita coloana a cincea a fostei URSS  și mai ales armata a 14-a a Rusiei, staționată în regiune. Imperiul nu dorea să elibereze din îmbrățișările sale fostele republici sovietice și le inventa câte un conflict militar...                                                                                              

              Totuși, evenimentul trebuie comemorat. Și iată că la 2 martie conducerea de vârf a statului - a aceluiași stat divizat, pe care nimeni nu încearcă la modul serios să-l readune și să instaureze pacea în societate - guvernanții, alături de oameni de bună credință, foști combatanți și rudele lor au depus flori la monumentele celor căzuți în conflict. Unii au venit răpuși de durere, pentru că au suferit personal sau au pierdut pe cineva drag în acest conflict, alții au venit pentru că așa trebuie sau pentru a se evidenția și ei cu ceva și pentru a fi arătați la televizor..

               N-am văzut însă un personaj care în ultima vreme a devenit foarte activ, ieșind la suprafață din străfundurile tainice ale politicii moldovenești și poate că nu doar moldovenești – omul de care numele Iuda s-a lipit ca de ceva foarte natal, fiindcă i se potrivește și îl reprezintă.  Ați înțeles, desigur, că mă refeream la Iurie Roșca. 

               Totuși, și în această zi el s-a ocupat cu de-ale sale, mai exact cu dezbinarea poporului. Să auzi, să vezi și să nu crezi: exact în ziua de 2 martie el si-a lansat încă o carte cu un titlu provocator -  „Ortodoxie și naționalism economic”. În luarea sa de cuvânt autorul declară: „În această carte o să regăsiți o serie întreagă de recenzii, expuneri de cărți. Este un efort de valorificare a unor autori. Sunt texte ce vizează chestiunea identitară. Este o pledoarie a unui eurosceptic care a intrat în politică ca un aprig adept al eurointegrării.”

             Știți unde şi-a lansat acest personaj pledoaria eurosceptică? La Clubul Parlamentarilor din sediul Parlamentului României. Şi, culmea obrăzniciei, moderatorul român l-a prezentat pe Iurie Roşca ca pe un jurnalist net-superior lui Sorin Roşca Stănescu şi Ion Cristoiu, doi titani ai jurnalismului român şi participanţi neînfricaţi ai revoluţiei române.

             Despre ce este cartea? Nu am citit-o și nici nu cred că am s-o citesc. Dar am înțeles că este o culegere de articole şi comentarii scrise sau inspirate de un profesor și filozof controversat, prieten de suflet al autorului - Alexandr Dughin. După cum recunoaște și autorul, Dughin propagă euroscepticismul, adică o politică antieuropeană. Și unde o propagă de data asta? În Casa Poporului din România.

             Nu știu, dacă își mai amintește cineva cum a pătruns „Iudușka” (vorba lui Lenin!) în politica moldovenească, și câte generații de tineri au fost mințite şi purtate pe străzile orașului, manifestând sub lozinca „Mai bine mort decât comunist!”, în timp ce  el își negocia pe ascuns, tete-a-tete cu liderul comunist de la noi, Vladimir Voronin, viitorul său politic, dar şi bogății uriașe în valoare de multe milioane, în posesia cărora  intra în urma acestor manifestații și tratative secrete. Tinerii cereau dreptatea la mitingurile lor, iar Iuda cerea milioane…

              Se știe că  Iuda și adepții lui n-au fost în tranșeele de la Nistru, ei s-au camuflat în tranșeele lor bine dotate și asigurate de serviciile secrete. Rolul lui Iuda  în declanșarea conflictului armat de pe Nistru şi formarea pe teritoriul Moldovei a unei formațiuni separatiste este încă învăluit de mister. Însă el ne vorbește din aceleași tranșee, doar că a lepădat megafonul, utilizând o tehnică mai sofisticată și mai convingătoare.

             Sunt curios să aud părerea foștilor camarazi „de luptă” ai lui Iuda din anii 89-92, unioniștii Anatol Șalaru, Mihai Ghimpu, dar mai ales pe a lui Ilie Ilașcu despre „evenimentul istoric” de la București – lansarea acestei cărți provocatoare. Aștept să se expună oamenii de presă și politicienii de pe ambele maluri ale Prutului. Căci, spre deosebire de contribuția acestui personaj la declanșarea evenimentelor de pe Nistru din 1992, de data asta se pare că el trece cu semințele sale de discordie în adâncul teritoriilor, prefigurând - Doamne ferește! - un alt conflict local, de data asta la Prut…

            Să știți că toate faptele lui Iuda, inclusiv trădarea, au fost premeditate. Să știți, de asemenea, că ceea ce face în ultima vreme acest Iuda al nostru, revenit subit în politica moldovenească, sunt niște lucruri premeditate. Și dacă a trecut de la Nistru la Prut, nu e o simplă deplasare în timp și spațiu - e ceva mai mult.

            Este şi mai grav.