Ce urmează după ce prima tentativă de numire a unui Guvern va eșua

Dinu Plîngău
10/02/2021

1. Conform Constituției, președintele Republicii Moldova este obligat să înceapă procedurile din nou, asta presupune consultări cu fracțiunile parlamentare și desemnarea unui nou candidat.

2. Poate fi înaintat același candidat care a fost respins la prima tentativă? E o întrebare foarte bună. Republica Moldova nu are precedente de acest gen la care să facem trimitere, România însă are. Conform Hotărârii Curții Constituționale din România din 24 februarie, 2020, Președintele României nu poate înainta același candidat care a picat prima tentativă. Curtea Constituțională din România face trimitere la normele constituționale prin care explică că Președintele are obligația constituțională de a desemna un candidat ce trebuie să aibă drept scop coagularea unei majorități în vederea formării unui Guvern. Ceva similar avem și în jurisprudența noastră. Cred că trebuie abordată această problemă foarte serios, întrucât, Curtea Constituțională din Republica Moldova s-a expus foarte clar, pentru a dizolva Parlamentul trebuie să fie epuizate procedurile constituționale. Constituția Republicii Moldova nu prevede scenarii politice prin care se încearcă blocarea intenționată a unor procese cu scopul de dizolvare a Parlamentului. Ipotetic, având o Constituție similară cu cea din România, Curtea Constituțională din Republica Moldova s-ar putea expune la acest capitol exact ca și Curtea Constituțională din România și anume că Președintele nu poate înainta aceeași candidatură de două ori, în caz contrar, Curtea nu va considera că toate circumstanțele de dizolvarea a Parlamentului au fost întrunite.

`Dura lex sed lex” - legea-i dură, dar e lege. Consider că președintele Republicii Moldova trebuie să țină cont de argumentele invocate mai sus și să încerce să evite scenarii interpretative care pot duce la amânarea dizolvării Parlamentului. Repet, probabilitatea ca Curtea din Moldova să facă trimitere la Hotărârea Curții Constituționale din România și să aplice aceleași mecanisme este foarte mare. Constituțiile noastre nu diferă prea mult la acest capitol.

Dinu Plîngău
2021-02-10 21:03:00

Comentarii