Democrația, în pericol!

Niciodată nu am fost mai departe de democrație decât suntem acum! Cei care ne conduc au întors total spatele democrației. În fața lor suntem însă noi, Poporul…

Elena Moldoveanu
24/01/2016
Foto: Constantin Grigoriță

„Dictatura perfectă este dictatura care are aparențe de democrație, o închisoare fără ziduri de unde prizonierii nu se gândesc să evadeze, un sistem de sclavaj în care, grație consumului și divertismentului, sclavii se atașează de servitutea lor” Aldous Huxley

Teoria "formelor fără fond"

Evenimentele ce au loc în ultimele zile în țara noastră arată că regimul actual nu este absolut deloc o democrație. Singurul lucru democratic este faptul că avem drept de vot. Suntem doar simpli electori care o dată la patru ani își fac iluzia că sunt importanți. Din păcate, sistemul politic actual e inert, corupt, nedrept. 

Întrebarea este dacă atunci când votăm avem cu adevărat ce alege. În țările cu democrație avansată există dreapta, centru, stânga. De obicei, cei mai săraci dintre cetățeni votează la stânga pentru a cere protecție socială, iar cei mai bogați votează la dreapta pentru a-și spori avantajele și a plăti mai puține impozite. În centru există o mare majoritate a populației care în condiții normale sunt motorul societății, așa-zisa clasă de mijloc atât de lovită de actuala criză economică și morală mondială. Nimic din toate acestea la noi. Deși partidele se împăunează cu denumiri de liberal, democrat etc, nu regăsim nimic din conținutul acestor cuvinte în acțiunile lor. Cât de actuală este la noi Teoria „formelor fără fond”! Într-o țară democratică toți cetățenii au dreptul de a participa activ la luarea deciziilor. Cuvântul democrație vine din limba greacă veche „dêmokratia”: demos (popor) și kratos (putere). Vorbim deci de guvernarea poporului, de puterea poporului. Într-o democrație, exercițiul puterii se exercită de  aleșii partidului care formează majoritatea în Parlament. Opoziția, și ea aleasă de cetățeni, are libertatea de a critica Guvernul, de a supraveghea acțiunile acestuia și de a propune soluții alternative.

Amestecătura din politică

La noi, de câțiva ani nu mai putem vorbi despre o adevărată putere politică bazată pe alegeri. Partidele apar și dispar, fac alianțe bizare, neașteptate. Oamenii politici trec de la un partid la altul, de la o coaliție la alta. Asistăm la o amestecătură ciudată imposibil de înțeles pentru oameni. Ce este paradoxal este faptul că niciodată oamenii nu au avut acces la mai multă informație ca în ziua de azi. Cu toate acestea, corupția endemică, instabilitatea politică și conflictele de interese au contribuit la cinismul populației, la neîncrederea în clasa politică ce este compromisă și în instituțiile statului atât de dependente de această clasă politică. Orice partid am alege avem impresia că nu ne reprezintă. Actualele partide, fără excepție, nu se preocupă deloc de instituțiile publice care degradează, de șomajul galopant, de serviciile publice de foarte proastă calitate... Nu este de mirare că în actualele condiții foarte mulți oameni se abțin să voteze sau votează în mod disperat având ca singur gând teama de mai rău. Ori această atitudine servește numai interesele celor bogați și puternici. Partidele rămase în cursă au logici interne care ne scapă înțelegerii. Ele nu reprezintă la noi interesul general, ci interese mărunte, private.

Instituțiile democratice dispar

La noi sunt aleși cei care mint mai bine, cei care ne manipulează mai bine. Este exact stilul de a face politica din Rusia, din păcate. Banii decid tot și cumpără tot. În același timp, putem afirma că nu există o democrație sănătoasă fără o presă liberă, capabilă să își facă munca în liniște. Din păcate, la noi presa, în mare parte, a ajuns în mâinile unui oligarh.

Funcționarea democrației depinde de consensul național. Cetățenii trebuie să beneficieze de libertate, de egalitate, de respectarea drepturilor individuale. Respectul legii de către toți cetățenii este garantul unei adevărate democrații. Lucrez ca jurnalistă de când R.Moldova și-a proclamat independența și constat cu tristețe decăderea și chiar dispariția instituțiilor democratice la noi. Legea este încălcată de către cei bogați și puternici, în fiecare zi.

Ne îndepărtăm de democrație

Atunci când legile nu funcționează, economia este condusă de puterea politică. Investițiile străine sunt descurajate. Controlul actualilor puternici ai zilei în țara noastră este unul total, absolut, nemaivăzut până acum. Niciodată poporul nu a fost lăsat în totalitate deoparte ca acum. Oamenii încearcă să se revolte din disperare împotriva a tot ce se întâmplă în țară. Ținta nu mai este un partid anume, o ideologie. Oamenii simt că ceva grav se întâmplă. Nu mai pot sta cu mâinile în sân. În Parlament se votează în câteva minute soarta țării. Miniștrii aleși în galop jură pe ascuns noaptea. Niciodată nu am fost mai departe de democrație decât suntem acum! Singura speranță vine tot de la oameni, de la faptul ca ei nu mai pot legitima în numele democrației actualul sistem injust ce s-a instalat atât de puternic în țară. Cei care ne conduc au întors total spatele democrației. În fața lor suntem însă noi, Poporul… Ajunge cu răul adus acestei țări!

 

 

Elena Moldoveanu
2016-01-24 00:58:00

Comentarii