Republica Moldova, printre soluțiile pentru criza umanitară din regiunea de est

Ion Terguță
17/01/2025

De câteva zile asistăm la un fel de competiție între Rusia și Ucraina: cine dintre ele ar putea oferi soluția salvatoare pentru criza umanitară din regiunea de est a Republicii Moldova. Rusia s-a declarat dispusă să ofere gaze naturale sub formă de ajutor umanitar la nivelul consumului intern al regiunii, iar Ucraina susține că, împreună cu Uniunea Europeană, caută soluții pentru a livra gaze naturale din surse non-ruse pentru aceasta.

Marea dilemă este – unde e Republica Moldova? Ce fac autoritățile moldovenești pentru a identifica o soluție? Greu de spus.

Retorica acestor zile ne spune că Ucraina nu acceptă ca gazele rusești să tranziteze teritoriul său. Dar și așa, livrările ruse sub formă de ajutor umanitar nu se încadrează în prevederile contractuale dintre Gazprom și Moldova Gaz. Gazele gratuite, chiar dacă ar ajunge cu bine în raioanele de est, tot ar costa peste 160 de euro pentru 1000 m³ (conform directorului Moldovagaz, Vadim Cioban). Acesta e prețul pentru tranzitul pe teritoriile Turciei, Bulgariei, României și Ucrainei. Cine plătește?

Și mai e o condiție: Republica Moldova trebuie să se adreseze Rusiei cu o asemenea rugăminte. Moldova e în șah. Tot ce a putut spune este că nu se opune. Rusia e în avantaj, cel puțin la capitolul intenție. Ucraina a intrat în scenă în momentul în care rețelele sale urmau din nou să transporte gaze rusești.

În mod absolut surprinzător, autoritățile de la Kiev declară că sunt în discuții cu Comisia Europeană pentru asigurarea livrării de gaze naturale, prin rețelele sale, către raioanele de est ale Republicii Moldova. Asta după ce au fost dispuse – și refuzate de autoritățile separatiste – să livreze cărbune pentru centrala de la Cuciurgan, în schimbul energiei electrice pentru regiunea Odesa.

Republica Moldova, prinsă din nou în offside. De ce discută cu UE autoritățile ucrainene și nu cele de la Chișinău? O să găsiți pe pagina mea mai multe articole în care am sugerat că o soluție corectă ar fi negocierea unor termeni între RM (care să includă și liderii de la Tiraspol), Ucraina și UE pentru înlăturarea crizei din regiunea separatistă. Că nu avem nicio reacție – asta deja știți. Doar că ucrainenii au găsit această soluție aplicabilă – e și asta un fapt împlinit. (Nu trebuie să mergeți pe ideea că ucrainenii s-au inspirat de la mine, soluția e la suprafață.)

Dar să revenim la Republica Moldova. În mod evident, autoritățile noastre sunt total depășite. Rusia și-a îndeplinit obiectivele, Ucraina este și ea bine plasată în acest joc de nervi, doar RM, de frică să nu enerveze Rusia, caută în întuneric o ieșire care nu există. Soluția cea mai proastă este acum să permitem Tiraspoltransgaz să facă importuri de gaze naturale.

TREZIREA! Mergeți pe soluția ucraineană. Adresați-vă în orice instanță internațională și cereți instituirea unui control ONU asupra centralei de la Cuciurgan și începeți să produceți energie și pentru noi, și pentru ucraineni.

Norocul surâde doar celor îndrăzneți.

Ion Terguță
2025-01-17 16:47:00

Comentarii