Avocatul din închisoare sau mărturiile unui deținut

Natalia Scobioala
04/05/2017
Foto-simbol. Sursa: Verticalonline.ro

Acest articol este scris cu acordul lui Veaceslav. Chiar dacă și-a dat acordul ca să-i pot menționa datele, eu îi voi spune doar Veaceslav. Întâmplător, într-o discuție am descoperit cine este și de fapt unde se află. Îl vedeam rar pe Facebook, deşi era activ și curajos. Mi-a scris într-o zi, era iarnă, avea nevoie de ajutor.

„Bună Nata! Să mă ierţi dacă îți răpesc timpul, dar am îndrăznit să fac acest apel la tine cu speranța că poți să mă ajuți. Spune-mi te rog, dacă cunoști, la ce judecătorie pot să depun o plângere. Multumesc frumos!” Primesc astfel de mesaje adesea și unde știu ajut cu ce pot sau cu un sfat. Așa că și acest mesaj era unul ca celălalte, obișnuit, de la un om care are nevoie de un sfat. Au urmat discuții lungi și probabil de frică sau neîncredere a evitat ceva timp să spună care este de fapt situația lui și de unde scrie. Veaceslav este în detenție pentru omor, asta am aflat mai târziu. Las mai jos o parte din discuția noastră pe care am avut-o în acea scurtă perioadă și cel mai important, cum poate un articol sau o părere necalculată apărută în presă să dăuneze asupra persoanelor care sunt închise.

- De ce vrei să scrii plângere pe publicația dată?

- Am avut o situație foarte grea. Prietenii mei m-au înștiințat despre acest articol... Si în urma acestui articol la mine s-au întrerupt toate relațiile.

- E clar că la detenție pe viață sunt condamnați diferiți oameni, totuși să-i pui pe toți la un rând este incorect...

- Ești în închisoare?

- Da. Sunt condamnat pentru un singur omor, pentru prima data la vârsta de 18 ani... Săvârșirea unui omor nicidecum nu cade sub noțiunea de maniac sau pedofil.

- Eh, e trist să stai închis o viață de om. După acest articol în presă ai spus că s-a schimba atitudinea apropiaților. Cum?

- Parinţii și sora mea sunt deja decedaţi. Singura relaţie cu cine o aveam erau prietenii mei care știu că sunt condamnat la detenție pe viață. După ce au citit acest articol mi-au scris că nu mai doresc să comunice cu mine, din cauza că ei au citit că la detenție pe viață sunt condamnati cele mai rele persoane, așa ca pedofilii şi maniacii. Dacă faci cunoștință cu articolul scris, e clar că la detenție pe viață ajung cei mai răi. Faptul că la noi justiția ignoră legiile nu s-a luat în vedere. După câte cunosc, un jurnalist, atunci când pune în fața publicului o informație, el trebuie să argumenteze cu fapte și dovezi reale.

- Cum sunt condițiile la voi, cum se comportă cu voi acolo?

- Nu e în tocmai cum cere legea. Probleme sunt și din partea comportamentului colaboratorilor atunci când cerem să fie create condiții. Eu am acumulate o grămăzîmea (mulțime) de documente care arată încălcarea drepturilor, dar este o problemă - n-am posibilitate să plătesc un avocat care să-mi apere interesele în judecată. Eu cât de puțin îmi cunosc drepturile, dar nu am cunoștințele pe care le are un jurist. În judecată este foarte greu să-ți aperi interesele când ai statut de condamnat.

- De câți ani stai în detenție?

- Am fost inchis în 2000. De 17 stau în detenție. Am 36 de ani.

- O viață de om.

- O viață trecută pe lângă mine. Important e că nu mi-am pierdut speranța. Ooof Nata, pentru mine a fost o școală mare. Gândurile rele pe care le aveam la început le-am învins, acum știu că dacă voi dori să obțin ceva în viață în frunte trebuie sa pun legea. Prea mult am pierdut şi dacă mi se va da șansă să mă întorc în societate îmi doresc familie, copii și să pot arăta prin comportamentul meu că ceea ce am comis a fost o greșală.

- Dar ce s-a întîmplat, cum ai ajuns acolo?

- Ca persoanele tinere de 18 ani, am căzut ușor sub influența prietenilor mai mari. M-am născut într-o familie de țărani. Când m-am născut, tatăl meu avea 53 de ani, iar dacă cunoști situația din anii 1996 - 2000 persoanele care trăiau numai din pensie o duceau foarte greu. Dar nu numai acești factori au influențat asupra mea, dar și lipsa de înțelepciune. Eram încăpățânat și cuvântul prietenilor era pentru mine mai presus. Copil prost... Mi-au propus să merg la un jaf. Cu părere de rău, unul dintre prietenii mei a omorât stăpâna casei în acel moment eu nu eram la fața locului. Care a fost motivul real nu cunosc nici până în prezent. Prietenul spune că chipurile m-a cunoscut pe mine și din acest motiv a comis omorul. Nu este adevărat, eu eram cu mască pe cap şi nu am vorbit cu nimeni. În casă mai erau două persoane și acel care a comis primul omor, cică din vina mea a făcut, eu tot trebuia să particip la un omor. Am rămas șocat și nici nu mi-am dat seama cum am dat acordul și cum am comis omorul.

- Pe unde sunt prietenii tăi de atunci?

- Doi sunt tot aici, dar unii demult sunt la libertate. La noi a fost așa: partea vătămată a fost indiferent cine și ce vina are. Atunci când m-a condamnat prima instanță judecătorul îmi spunea să nu-mi fac griji: „Curtea Supremă o să schimbe pedeapsa, dar acum așa trebuie”. 

- Vine cineva la tine în vizită?

- După ce au murit părinții şi sora, nu prea. Multe rude s-au îndepărtat de la mine, mă susțin doar două nepoate și prietenii.

- Care e programul vostru zilnic?

- Cand şi cum. De dimineață, de la 10:00 până la 12:00 - plimbarea. Apoi tot timpul în celulă. Mai ieşim două zile în săptămână la tenis de masă, șah, narde. Pe timp de vară e mai bine, avem posibilitate să jucăm fotbal și volei. Timpul în celulă îl petrec citind legi, scriind plângeri, petiții, adresări în judecată. N-am succes în toate, dar nu las mâinele în jos. E mai greu pentru că nu am cunoștință în toate din punct de vedere juridic.

- Mă bucur că lupți. Peste câți ani vei fi liber?

- Şapte ani şi jumătate, dar dacă totuși pâna la vară Parlamentul va adopta în a doua lectură legea cu privire la persoanele tinere, atunci îmi rămân trei ani şi jumătate.

- Ce vise ai sau ce vrei să realizezi când vei fi la libertate?

- Doresc să studiez dreptul ca să fiu de ajutor la cei nevoiași. Să-mi găsesc persoana potrivită și să creez o familie bună.

- Cum vă hrănește acolo?

- E atât de rău încât e imposibil să consumi așa mâncare. Noi nici nu luăm mâncarea pe care ne-o dau. Singuri gătim. Chiar astăzi am făcut un borș roșu ca la mama acasă. Ne dau niște pește care e stricat. E clar că noi nici nu-l luăm, dar o să dau în judecata administrația.

- Aveți unde găti, de unde aveți produse?

- Da, avem „multivarca” (multifierbător - n.r.) Produse avem de acasă .

- Se comportă frumos cu voi?

- Mai sunt conflicte, dar nu des. Astă vară am avut un conflict cu un ofiţer, pur şi simplu l-am intrebat când vor fi create condiții şi am primit un răspuns cu cuvinte necenzurate, am fost numit de față cu alți detinuti. Nu i-am răspuns, dar am scris plângere și a fost pedepsit. În celulă suntem doi băieți care cât de puțin cunoaștem legea. 

- Veaceslav, ai citit comentariile la utima mea postare de pe Facebook? De ce crezi că oamenii au aşa atitudine față de deținuți, de ce zic că sunteți mincinoși și manipulatori, tu cum îți explici asta?

- Am citit şi sunt șocat. Nu mă apăr cu nimic şi nici nu dau vina pe alţii. Eu de la bun început mi-am recunoscut partea mea de vină și doresc o justitie echitabilă, nu mai mult. Faptul că ei scriu că eu vreau să manipulez pe cineva, în această cauză pe tine, este o greșeală. Dacă sincer, nu mai doresc să fie pusă în discuție soarta mea, oricum nu voi fi înţeles, numai din cauza că sunt condamnat la detenție pe viață. Sincer, mă doare sufletul. Nimeni nu ştie câte nopți nedormite am avut şi cât de tare mă căiesc. Nu, nu pentru că am ajuns aici, dar pentru fapta comisă. Câte nopți la rând vorbesc cu victima și imi cer iertare - nimeni nu știe. Nu mă vor înţelege niciodată. Cât despre rudele părții vătămate, sincer le-aş scrie dar nu le cunosc adresele. Mulţumesc din suflet pentru susținere. Eu știu cine am fost și cine sunt acum. Am învins gândurile de atunci. Le consider greșite și m-am dezis de ele. Mă strădui să nu las mâinele în jos.

- Câți sunteți în celulă?

- Suntem trei persoane în celulă, un bărbat este credincios, baptist. El a jucat un rol în Hamlet- Proiect regele mort, iar al doilea face lucruri din lemn.

- Azi ce ați mîncat?

- Am mâncat borşul care a rămas de ieri, iar la cină am mâncat hrişcă. Să mă ierţi, am rămas în urmă la limba română. În pușcărie mai mult se vorbeşte în rusă. Dacă sincer, am vreo şase ani de când am început să studiez legile, dar până atunci habar nu aveam, vorbeam foarte urât şi mi-am dat seama că dacă voi continua tot așa voi degrada. Mă uit la băieți care tot de seama mea au nimerit aici şi dacă nu au niciun interes, rămân în urmă față de mine. Să-ţi povestesc câte probleme am avut din partea colaboratorilor şi din partea celor consideraţi „blatnîie” până am am început să studiez legislația ca să-mi pot apăra drepturile, ai spune că este imposibil să reziști unor asemenea presiuni. Acum mulți au înțeles că este un avantaj să-ți cunoști drepturile.

- Veaceslav, mi-a plăcut istoria ta, vreau să scriu despre tine și hai împreună să oprim stereotipurile despre deținuți și să arătăm că toată lumea are drepturi care trebuiesc respectate.

- Desigur, poți folosi numele meu întreg. Eu nu mă tem și nu am ce ascunde.

De aproape două luni nu știu nimic despre acest tânăr, pentru că nu mai apare pe internet și nu mai am niciun semn de la el. Mi-aș fi dorit să mai comunicăm. Sper să dea un semn. I-am promis că-i voi arăta articolul scris despre el. Nu știu ce face acum și cum e viața la ei departe de libertate, dar îi mulțumesc pentru încredere și o discuție sinceră.

Natalia Scobioala
2017-05-04 17:15:00

Comentarii