Blocurile electorale sunt aidoma unor instituții de micro-finanțare, cu circuit închis, în care o componentă obține capital de imagine ca împrumut de la cealaltă. În felul acesta se comportă, pe piața politică, ca adevărate holdinguri industriale. De fapt, aceasta și este o industrie electorală – cu profit pentru unii și cu deficit pentru alții. Anume dihotomia – profit-deficit – a devenit mărul discordiei în sânul Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” , format cu scopul participării în comun la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Cine de la cine a împrumutat atunci capital de imagine? Dacă e să judecăm după sondajele, s-ar părea că Platforma DA - de la PAS. De asta, cred, PAS-ul a pledat pentru constituirea fracțiunilor diferite și în legislativ, și în CMC. Lidera PAS-ului avea în background-ul său politic turul II din alegerile prezidențiale. Dar, să nu uităm că promovarea Dnei Sandu în turul doi de scrutin s-a produs datorită cedării făcute de Dl Năstase, dar și grație faptului că Platforma DA nu a mimat sprijinul candidatei PAS.

Blocurile funcționează însă, realmente, după principiul vaselor comunicative, compensându-și reciproc vulnerabilitățile și atu-urile. Astfel, dacă aceste două partide anti-oligarhice se lansau individual în campanie, în condițiile sistemului mixt de scrutin, numărul lor de mandate ar fi fost și mai mic decât 26. Asta am văzut și în alegerile repetate din Hâncești, unde a obținut victorie candidatul din partea PSRM – Gațcan. Primele discordanțe dintre cei doi - Sandu vs Năstase – au ieșit la iveală în spațiul public puțin timp după demisia guvernului Sandu, mai exact auto-demisia. Era clar că opiniile liderilor pe subiectul „asumării răspunderii” în fața Legislativului erau contradictorii. Probabil, mulți au observat cum, în timp ce sala de ședințe devenea pustie, Andrei Năstase rămânea meditând pe fotoliul, cândva, de deputat.

Recent, aflăm că asumarea răspunderii, care a însemnat, de facto, prăbușirea politică a blocului anti-oligarhic și începutul „epocii Dodon”, echivalentă cu revenirea la punctul din care am pornit în anii nouăzeci, nu a fost discutată în formațiune, iar insistența lui Năstase de a nu presa situația prin asumarea răspunderii nu a avut impact. Așa cum invocam într-un comentariu anterior, anume Sandu este „copila răsfățată” din familia Partidului Popular European, din care fac parte și PLDM, și Platforma DA, și PAS-ul. 

Admit că „mezina” de la Chișinău a filialei Partidului Popular European l-a influențat negativ pe președintele PPE Donald Tusc, atunci când, în iunie, oficialul european pleda, deopotrivă cu PAS, în devafoarea Platformei DA, care se împotrivea, pentru alegeri parlamentare sincronizate cu cele prezidențiale, invocând că „legislativul de la Chișinău este disfuncțional și că alegerile parlamentare anticipate sunt cea mai bună soluție”. În acest context, că Andrei Năstase rămâne, deocamdată, unicul lider politic de la Chișinău, care nu are „buton” de dirijare din exterior.

Așadar, asumarea răspunderii, gestionată de către Sandu - Stamati (ex-ministra Justiției), pentru Legea procuraturii a fost fatală pentru partida democratică și pro-europeană din țară. Culmea că, la sfârșitul lunii mai, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale unele prevederi din Legea cu privire la Procuratură. Mai exact, acelea care se refereau la procedura de numire a procurorului general prin concurs public.

Ce a urmat? Cine a fost sancționat pentru această greșeală strategică? Maia Sandu crește în sondaje, iar Andrei Năstase pierde alegerile în municipiul Chișinău. Liderul Platformei DA nu reușește să reitereze victoria electorală obținută în 2018, în care puțină lumea credea, deoarece sondajele mințeau și atunci obraznic.

Dacă în 2018 pe A. Năstase l-au susținut și D. Chirtoacă, și O. Țâcu, în 2019, aceștia l-au atacat nu atât pe candidatul PSRM, Ion Ceban, cât pe Năstase. Mai mult, în turul doi, s-a atestat o lipsă de mobilitate a celor din PAS și desigur, nu prea „au transpirat” unioniștii. A fost o greșeală tactică și spotul – transfer de imagine - în care Maia Sandu, împreună cu Dorin Chirtoacă, îndemnau chișinăuienii să-l susțină pe Năstase în turul doi de scrutin. Aceasta nu i-a făcut decât o defavoare candidatului. Unioniștii aveau intrigile lor. Vă imaginați că Octavin Tîcu, care l-a scos cu șuturi pe fostul primar de pe un platou TV, avea să-i urmeze îndemnul. În plus, nu erau uitate încă scandalurile anterioare de la primărie, supozițiile despre un gen de capitulare în fața „păpușarului”. Dna Sandu „a ochit” greșit.

Năstase a fost sancționat pentru „concubinajul politic” - de scurtă durată - cu PSRM. Chiar dacă cea care a acceptat să o voteze pe Zinaida Greceanîi la funcția de speaker, fără ca aceste detalii să fie cunoscute și de Platforma DA, a fost lidera PAS. Incluși, ulterior, în „scenariul coaliției temporare”, liderii de opinie din Platforma DA negociază cu „pseudo-prietenii” din PSRM așa-numita foaie de parcurs și Declarația despre „statul captiv”, redactată de Andrei Năstase.

Probabil, dna Sandu, deși place multor alegători, este o ghinionistă, totuși, dacă comite atâtea greșeli strategice și tactice. Dar, deoarece este un politician suav, carismatic, alegătorii îi iartă tot: înfrângerea din prezidențialele din 2016, insistența de sincronizare a alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare anticipate, care a fost declarată, ulterior, neconstituțională de către Curtea Constituțională.

Istoria cu sondajele interne, în ajunul alegerilor prezidențiale din 2016, de asemenea, nu este lipsită de intrigi. Conform unor surse credibile, sondajele interne ale PDM arătau că Năstase are 20%, Sandu – 7,5%, iar Lupu - 3 %, după ce l-au și retras din cursă. „Redistribuirea” procentelor s-ar fi produs însă în urma unui sondaj trucat, comandat de o structură internațională, dar executat de oamenii lui Plahotniuc, care au avut interesul lor – să-i asigure victoria lui Dodon.

Totuși, Năstase are o problemă, pe care trebuie să o înfrunte cât mai curând. Este sincer, credul și cedează ușor partenerilor. De exemplu, de ce Platforma DA are 11 deputați, iar PAS -15, dacă lista electorală a Blocului ACUM era construită în proporție de 50 la 50. Decalajul s-a aprofundat și mai mult după decesul deputatului Sergiu Cataranciuc. Următorul pe listă trebuia să ajungă în Legislativ candidatul Platformei, dar a venit candidatul PAS.

Așa de exemplu, a cedat funcția de prim-ministru în 2019 liderei PAS, având înțelegerea prealabilă că va fi susținut de ei în prezidențiale. Iată însă că și cariera de prim-ministru a fost de scurtă durată. Și acum nici vorbă de susținere, dimpotrivă, PAS îndeamnă, într-un comunicat de presă - răspuns la îndemnul PLDM, ca toate partidele pro-europene să o susțină în prezidențiale pe M. Sandu. Dna Sandu nu-și face complexe după înfrângerea din 2016, așa cum i se impută lui Năstase cea din 2019. Dar ce oferă Sandu liderilor celorlalte partide de centru-dreapta? Care este mesajul care i-ar întruni pe toți, mai cu seamă pe cei care detestă conceptul de „națiune civică”, atât de pasional promovată de oamenii din anturajul dânseia. Și care este garanția că nu se va repeta tabloul din 2016, în contextul în care, dintr-un orgoliu politic feminin, în noiembrie 2019, partidei socialiste i s-a cedat tot.

Nu prea des cedează, bărbătește, Andrei Năstase? Și este oare loc pentru indulgență în viața politică? Mai cu seamă dacă indulgența nu generează și victorii.

P.S. Duminică, combatanții care au protestat în centrul Capitalei au dat de înțeles că nu susțin candidatura Maiei Sandu la prezidențiale și că în fruntea statului ar merita să ajungă compozitorul Eugen Doga, scriitorul Nicolae Dabija sau generalul Ion Costaș.

Clar că nici un partid nu va oferi rolul de prezidențiabil acestor personalități publice. Chiar dacă un general s-ar privi frumos în fruntea statului. Referitor la maestrul Doga, ar fi bine să nu implicăm astfel de genii în bucătăria politică. Îmi amintesc cum Domnia sa ne convingea, pe timpurile lui Plahotniuc, cât de bine este să alegem deputați pe circumscripții, că fiecare dintre noi vom avea deputatul său în Legislativ. Și, am văzut efectul și finalul. Să-i lăsăm deci Cezarului ce-i a Cezarului și lui Dumnezei ce-i a lui Dumnezeu.

În linii mari, nu prea înțeleg rostul aglomerației din scrutinul prezidențial. La ce bun o instituție atât de costisitoare într-o țară atât de săracă. Ar trebui totuși să punem mâna pe carte și să vedem ce presupune, totuși, regimul parlamentar, care sunt atribuțiile reale ale șefului statului și să nu ne lăsăm prostiți de candidații care ne promit marea și sarea, în condițiile în care guvernul, Parlamentul pot fi dominate de opozanți politici. Iată, acum, este mai actual ca nicicând altă dată promisiunea lui Vladimir Voronin, din 1996, despre lichidarea instituției prezidențiale, în caz de victorie. Vă mai amintiți? Și Adrian Candu, în 2018, afirma că ar putea pune problema necesității păstrării instituției prezidențiale.

Moldova are nevoie de un parlamentarism sănătos. Asta este soluția împotriva statului captiv, a președinților autoritari, a „păpușarilor”, a unor defalcări enorme din buget care nu se merită și nu se îndreptățesc.

Dacă aș candida, aș veni cu unicul slogan: „Moldova nu are nevoie de instituție prezidențială!”

Astăzi, însă, ne pregătim să votăm deștept la 1noiembrie.

/Despre intrigile politicii moldovenești/ Comentariu politic