În loc de comentariu politic

Aurelia Peru
12/09/2020

Campania electorală prezidențială - în plină forță! Competitorii electorali - pe tabla „Ei ne fac de rușine țara” (Vă mai amintiți perioada sovietică?). Usatîi - anunțat în căutare internațională, Candu - unul din beneficiarii „miliardului furat”. Staff-ul informal al candidatului Igor Dodon folosește toate resursele administrative pentru a obține al doilea mandat. Nu este partizanat. Nu mă criticați, nu mă atacați.

Este o simplă constatare politologică. Mai mult, nu acuz, doar constat.

Dna Sandu, nu mi-o luați în nume de rău, sunteți simpatică, inteligentă, ambițioasă, l-ați convins chiar și pe Donald Tusk să vă promoveze în competiție, în defavoarea altor candidați ai partidelor din familia PPE, dar „asumarea de răspundere”, care s-a soldat cu demisia guvernului condus de D-voastră ne costă enorm de mult pe toți noi, cei care am visat să trăim într-o altfel de Moldovă. Cred că anii trăiți în SUA v-au distanțat de emoțiile trăite de intelectualii basarabeni.

Ne-ați reîntors, simpatică doamnă, la anii 90. Ieșiți din clișeul „doamnei de fier”: The ledy*s not for turning. /Margaret Thatcher/

Și acum, va trebui din nou să ascultăm spectacolele „Flacăra”. Apropo, nu știu unde erați atunci și ce opțiuni politice aveați.

Campania aceasta este – nu vă supărați, dragi prieteni – dominată și condusă de președintele Igor Dodon. În calitatea sa, are potențial de a da naștere știrilor, de a determina agenda-setting pe ecrane! În timp ce opoziția se limitează doar la retorică critică vizavi de putere. Și unul, și altul activează după regulile de marketing electoral.

În acest context, o sugestie politicienilor noștri! Era/este important să deții o funcție publică ca să ai dreptul la câteva minute la „Mesager” sau la alte posturi de TV, să determini ierarhia știrilor din buletine. Poate, pe viitor, actorii politici vor lua în calcul pe cine deleagă în Guvern și cine rămâne în Legislativ. Asta pentru că Guvernul, într-o democrație șubredă ca a noastră - este veriga slabă a puterii.

Aurelia Peru
2020-09-12 18:39:00

Comentarii