Îndrăznesc să lupt, să sper şi să visez, într-o bătaie cu morile de vânt, ca şi Don Quijote

Anatol Mătăsaru
19/11/2015
Foto: istorie-pe-scurt.ro

După şase ani şi jumătate de luptă prin instanţe, am obţinut o mare victorie – Judecătoria Botanica a decis ca statul să îmi dea despăgubiri după ce, în aprilie 2009, am fost bătut crunt de oamenii legii. Nu este vorba aici numai despre o victorie personală, ci despre o victorie a democraţiei, a societăţii civile, care nu se lasă călcată în picioare de o maşină instutuţională puternică şi coruptă.

Chiar dacă mijloacele mele sunt uneori contestabile, activismul-protestatar demonstrează că o luptă susţinută poate da rezultate pozitive, neaşteptate.  Am pornit o luptă nu numai cu autorităţile statului, ci şi cu cinismul extrem al unei populaţii care şi-a pierdut speranţa. Şi am demonstrat că speranţa moare ultima, că nimic nu e pierdut, de fapt.

Judecătoria Botanica a admis miercuri cererea mea  şi a decis ca statul să-mi aloce 7 mii de euro drept recompensă pentru prejudiciile morale şi materiale suportate în urma evenimentelor din aprilie 2009. Despăgubirile vor fi alocate ca urmare a reţinerii abuzive de către poliţiştii Ghenadie Floreac, Alexandru Mocanu şi Viorel Chirtoacă, care în dimineaţa de 8 aprilie 2009 m-au înşfăcat din faţa blocului în care locuiam, m-au maltratat şi m-au dus în Comisariatul General de Poliţie, unde la fel ca alţi zeci de tineri am scăpat viu ca prin minune.

Sistemul de drept s-a răzbunat atunci crunt pe mine pentru că spuneam cu voce tare că acesta e corupt până în măduva oaselor. Chiar şi când am ieşit la lumina zilei, sistemul a continuat să mă persecute pentru că am curajul să spun ceea ce cred. Două săptămâni în urmă, Curtea de Apel a lăsat în vigoare sentinţa Judecătoriei Râşcani, care mă condamnă la trei ani cu suspendare pentru protestul cu machetul unui falus de doi metri în faţa Procuraturii Generale. Judecătoria Botanica a pus pe rol un alt dosar intentat de către Procuratura sectorului Râşcani pentru presupusă acţiune de huliganism comisă de mine. Vina mea a fost doar că am insistat ca judecătorul să-mi elbereze dispozitivul hotărârii, acţiune pe care magistratul este obligat de lege să o facă. Judecătoarea Lilia Lupaşco, care se consideră parte vătămată, a cerut în instanţă să fiu condamnat la ani grei de închisoare. Vedeţi, a îndrăznit un amărât să-şi ceară drepturile! Bine că a fost abolită pedeapsa cu moartea, că poate magistrata cerea şi această măsură.

Săptămâna aceasta am fost la un pas de a mă alege cu un alt dosar penal pentru huliganism. Şi tot săptămâna aceasta am câştigat procesul în bătaia cu cei trei poliţişti torţionari. Hotărârea de miercuri a Judecătoriei Botanica nu este bătută în cuie. A fost luată de un tânăr magistrat, care a judecat cazul corect pentru că sistemul nu a reuşit să îl corupă şi pe el.

Nu-mi este teamă să mă bat cu morile de vânt dacă mi-o cere conştiinţa. Nu mi-e frică de instutuţiile statului care au incercat de multe ori să mă pună la pământ. Eu cred cu tărie că aceste instituţii există pentru a servi binele public, şi nu unor interese restrânse de grup.  Acţiunile mele ating imaginarul colectiv al poporului nostru, care geme de durere, de sărăcie, de umilinţa la care sunt supuşi de  autorităţi.

Am ajuns să fiu un Don Quijote moldovean în lupta cu morile de vânt. Nu mi-e teamă să mă bat cu mijloace originale, ca să le spun celor care se cred cu legea în mână, că tot ce fac e îndreptat împotriva poporului. Şi că nu tot poporul va îngenunchea în faţa lor!

Îndrăznesc ca şi Don Quijote să mă bat, să lupt, să sper şi să visez!

Anatol Mătăsaru
19/11/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii