Ruslan Popov, procurorul general adjunct, învinuit într-un dosar penal pentru îmbogăţire ilicită, susţine că situaţia din justiţia moldovenească e în dezastru, iar de vină sunt magistraţii. Declaraţia a fost făcută în sala de şedinţe a Curţii de Apel, cu puţin timp înainte ca să ajungă în arest preveniv.
Ruslan Popov a declarat că lipsesc magistraţii competenţi şi din această cauză sistemul este afectat de corupţie. O altă problemă este influenţa politicului asupra breslei.
Popov pledează nevinovat şi susţine că dosarele intentate pe numele său şi al procurorului general, Alexandr Stoianoglo, sunt comenzi politice. „Am încercat să facem cu Stoianoglo o procuratură independentă şi iată ce am ajuns”, a argumentat procurorul general-adjunct.
Ruslan Popov a mai spus că procurorii anticorupţie nu deţin probe pentru a-i imputa infracţiunea de îmbogăţire ilicită: „Orice leu folosit în construcţia frigiderului pentru păstrarea fructelor a fost contabilizat”.
Popov consideră că plasarea sa în arest preventiv reprezintă o ruşine pentru justiţia moldovenească.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii