159 de săli cu jocuri de noroc, închise în urma perchezițiilor CNA

Anticoruptie.md
23/10/2016
Foto: igp.gov.md

159 de săli cu jocuri de noroc au fost sigilate duminică, 23 octombrie, după ce, cu o zi înainte, Camera de Licențiere, instituție subordonată Ministerului Economiei, a dispus suspendarea licențelor pentru astfel de activități în cazul a 65 de firme.  

„Patronii celor mai multe localuri cu jocuri de noroc nu s-au conformat deciziei de suspendare a activității și a fost nevoie de intervenția Poliției, care a sigilat intrările în sălile cu aparate de joc”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General de Poliție. În total, la aceste măsuri au fost antrenați peste 200 de polițiști.

Decizia a fost luată după ce procurorii și ofițerii Anticorupție au descins sâmbătă dimineața cu percheziții la Camera de Licențiere. Cinci persoane au fost reținute, printre acestea fiind și directorul-adjunct al instituției. Funcţionarii sunt bănuiţi de comiterea unui şir de fraude la eliberarea sau prelungirea licenţelor pentru agenţii economici care prestează servicii în domeniul jocurilor de noroc, fapt ce ar fi cauzat prejudicii de 15 milioane de lei bugetului de stat. Potrivit Centrului Național Anticorupție, angajaţii ar fi manipulat sistemul electronic e-Licenţiere, prin introducerea informaţiilor eronate despre eliberarea, reperfectarea sau prelungirea licenţelor pentru patronii de cazinouri sau săli de jocuri de noroc.

 

Anticoruptie.md
23/10/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii