Adrian Nichifor, condamnat pentru omor, rămâne după gratii cel puţin pentru încă 14 luni. Decizia privind amnistia, anulată

Anticorupţie.md
11/01/2023
CIJM

Curtea Supremă de Apel Bălţi a anulat, miercuri, decizia Judecătoriei Soroca de la finele anului trecut privind amnistierea omului de afaceri Adrian Nichifor (Lupei după căsătorie n.r.), condamnat la 17 ani pentru omorul fratelui fostului şef al poliţiei din Nisporeni, pentru termenul de 14 luni, rămas până la ispăşirea pedepsei. Decizia instanţei de apel este irevocabilă.

Avocatul Ilie Gîlcă a comunicat pentru portalul Anticorupţie.md că va depune o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. „A fost un proces fulgerător, este evident că s-a făcut la comandă. Curtea de Apel Bălţi a programat şedinţa de judecată chiar a doua zi după ce a fost contestată decizia Judecătoriei Soroca despre aplicarea amnistiei în privinţa clientului meu. Noi am solicitat amânarea pentru ca să facem cunoştinţă cu dosarul. Apoi am solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate pentru a face lumină asupra unor neclarităţi din Legea amnistiei. Dar instanţa ne-a respins solicitarea, invocând că nu sunt neclarităţi. Noi am cerut recuzarea completului de judecată, dar tot am fost refuzaţi. Nu ştiu cine e stăpânul care a comandat toate acestea, dar ordinele au fost executate. Avem 6 capete pentru a ne adresa la CEDO”, ne-a declarat apărătorul.

Amintim că Adrian Nichifor a fost eliberat printr-o decizie din 21 decembrie a Judecătoriei Soroca prin care i-a fost aplicată amnistia pentru cele 14 luni rămase până la ispăşirea pedepsei. Bărbatul nu a fost însă nicio clipă la libertate. La câteva ore după ce a fost pronunţată decizia, Adrian Nichifor a fost reţinut din nou, învinuit de corupţie activă. La 23 decembrie Judecătoria Chişinău a dat curs demersului procurorului şi l-a plasat pe Nichifor în arest preventiv pentru 30 de zile.

Precizăm că Adrian Nichifor este învinuit de procurorii anticoruţie că i-ar fi promis o recompensă de la 3000 la 5000 de euro psihologului Tatiana Grecu de la Penitenciarul nr.15 ca să-i atribuie calificativul „mediu” al riscului de recidivă după ce i-a atibuit calificativul „ridicat”. Dosarul a fost trimis în instanţă în luna septembrie, iar prima şedinţă de judecată a fost programată pentru data de 26 ianuarie 2023.

Amintim că în 2015, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, l-a condamnat pe Nichifor la 17 ani de puşcărie pe motiv că, în aprilie 2010, l-a împuşcat pe Iurie Pârlici, fratele fostului comisar al poliţiei din Nisporeni.

Adrian Nichifor figurează și în alt dosar. Pe 25 noiembrie 2021, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a dispus reluarea urmăririi penale pe dosarul „7 aprilie” 2009 în urma unei sesizări a deputatului Lilian Carp. Demersul lui Robu are la bază declarațiile finului lui Adrian Nichifor, Boris Sprâncean, precum că în casa nașului său a văzut arme care urmau să fie folosite împotriva protestatarilor.

Nichifor respinge acuzaţiile. Bărbatul a declarat reporterilor Anticorupţie.md că eliberării sale se opun persoane cu funcţii înalte, dar a refuzat să dea nume pe motiv că şi-ar pune viaţa în pericol.


 

Anticorupţie.md
11/01/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii