Agricultori, păgubiți de milioane. Cumpărătorii fictivi de cereale, trimiși după gratii

Anticoruptie.md
25/09/2023
colaj CIJM

Doi bărbați de 34 și, respectiv, 31 de ani, care se prezentau drept cumpărători de cereale, au fost condamnați la 12 și 8 ani de închisoare. Aceștia au păgubit peste 50 de agricultori, după ce au cumpărat de la ei cereale, dar nu au mai plătit pentru cantitățile luate. Paguba estimată de procurori a fost de aproape 14.000.000 de lei.

Potrivit informațiilor transmise de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCPCS), cei doi acționau din numele a trei companii.  Liderul schemei are vârsta de 34 de ani și este originar din Comrat, iar anterior și-a ispășit pedeapsa pentru tâlhărie. Al doilea are vârsta de 31 de ani și este originar din Râșcani. Faptele au avut loc în perioada mai-octombrie 2018.

„Potrivit sentinței de 268 file pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, păgubiții sunt peste 50 la număr, din majoritatea regiunilor Moldovei. Fiecare din ei a fost păgubit cu zeci și sute de mii de lei, iar unii și peste 1.800.000 lei, după ce le vânduseră semințe de floarea soarelui, porumb și orz fără însă ca să-și primească toții banii sau deloc”, se menționează în nota informativă transmisă de PCCOCS.

În majoritatea cazurilor, escrocii cumpărau o anumită cantitate – 1-2 mașini de cereale, iar următoarea tranșă nu o achitau. Într-un alt caz, cu peste 90.000 kg de cereale, aceștia au amânat achitarea din prima, negociind în baza promisiunilor. Pentru a crea o aparență de legalitate, contractele prezentate de șoferii camioanelor erau semnate. În realitate, majoritatea gospodăriilor țărănești și întreprinderilor așa nu și-au mai primit banii, fapt ce i-a făcut pe aceștia să depună plângeri la autorități.

La solicitarea procurorilor, a fost menținut sechestrul asupra bunurilor condamnaților și ale companiilor pe care le-au folosit în scop infracțional, în sumă totală de peste 5.000.000 lei, în vederea confiscării. Este de menționat faptul că procurorii PCCOCS l-au trimis pe banca acuzaților pe liderul schemei și în cadrul altor dosare penale cu scenarii similare.

Anticoruptie.md
25/09/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii