Alexandr Stoianoglo ar fi intervenit pe lângă Viorel Morari în interesul apropiaților săi. Cum comentează Procuratura Generală

Julieta Savițchi
01/05/2020

Alexandr Stoianoglo ar fi intervenit pe lângă Viorel Morari, pe când acesta se afla la șefia Procuraturii Anricorupție, în interesul unor apropiați de-ai săi, cercetați penal pentru infracțiuni de corupție. După ce Morari a făcut informația publică în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Jurnal TV, Procuratura Generală a calificat acuzațiile drept „reacție firească a unui inculpat și urmărit penal”.

Solicitat de reporterii Anticoruptie.md, Viorel Morari a precizat că Stoianoglo i-a fi cerut doar să verfice aplicarea corectă a legislației în privința anumitor persoane, în special temeinicia aplicării arestului preventiv.

În primul caz ar fi vorba de un nepot de-al lui Alexandr Stoianoglo, Andrei Stoianoglo, angajat al filialei CRIS Registru din Comrat. „A fost în 2017. Andrei Stoianoglo era cercetat pentru trafic de influență, că ar fi luat 500 de euro pentru facilitarea eliberării unui permis de conducere. Alexandr Stoianoglo s-a cerut în audiență la mine. Nu a făcut trafic de influență. Pur și simplu m-a rugat să verific dacă nu au fost comise ilegalități, în special la aplicarea arestului preventiv. La moment, dosarul se află pe rol în Judecătoria Comrat”, a precizat fostul șef al Procuraturii Anticorupție.

Cea de-a doua interveniție a lui Stoianoglo ar fi fost în cazul lui Dorian Bogașevschii, director al asociației obștești Lăstăraș, retinut la 25 octombrie 2018. Acesta era învinuit că în complicitate cu șefa de la grădinița nr.199 din Chișinău percepeau taxe lunare cuprinse între 1.200 și 1.400 de lei, sub pretextul prestării învățământului complementar, cum ar fi limbile moderne, lecții de dans sau muzică. „În cazul lui Bogușevschii ne-am întâlnit la o cafea la benzinăria Bemol din apropierea circului. Și de această dată dl Stoianoglo a fost foarte diplomat și m-a rugat doar să verific dacă nu au fost comise abuzuri. Din câte cunosc, dosarul respectiv se mai află la faza de urmărire penală”, a precizat Morari.

Viorel Morari a mai comunicat că a dat curs rugăminților lui Stoianiglo, a verificat dosarele, dar nu a intervenit, pentru că nu a descoperit abuzuri.

„Este o reacție firească a unui inculpat și urmărit penal, pe care-l așteptăm cu probe în instanță și procuratură. Înțelegem și ne pare rău pentru starea de neputință, agonie și isterie în care se află mai ales acum, când vociferează acuzații la indicația celor, pe care i-a acoperit cât timp a fost în funcție. Prestația în cadrul emisiunii de ieri a reconfirmat temeinicia deciziilor luate în privința sa”, au declarat reprezentanții Procuraturii.

Amintim că Viorel Morari a fost înlăturat de la Șefia Procuraturii Anticorupție la începutul lunii decembrie a anului trecut, la scurt timp după numirea lui Alexandr Stoieanoglo în funcția de procuror general. In ianuarie 2020, Morari a fost arestat, fiind  învinuit de abuz de serviciu, fals în acte publice și amestec în înfăptuirea justiției. Ulterior, pe numele lui Viorel Morari a mai fost intentat un dosar penal, pentru spălare de bani.

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție a respins acuzațiile și susține că este o răzbunare din partea președintelui Dodon pentru că a dispus reluarea urmăririi penale privind finanțarea PSRM.

Julieta Savițchi
01/05/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii