Angajare fictivă, cu prejudiciu de peste 360 de mii de lei

Anticoruptie.md
23/04/2025

Un fost director al Centrului de adăpost pentru animale fără stăpân din mun. Bălți a fost reținut pentru 72 de ore de Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru cauzarea unui prejudiciu de peste 360 de mii de lei bugetului municipal, prin angajarea fictivă a două persoane în cadrul întreprinderii.

Marți, oamenii legii efectuează mai multe percheziții în Bălți și la Chișinău în acest caz, care vizează automobilul, domiciliul și alte locații ale bănuitului.

Potrivit CNA, ex-directorul întreprinderii „Centrul de adăpost pentru animale fără stăpân din municipiul Bălți” este cercetat într-un dosar de delapidare a averii străine, săvârşită de două sau mai multe persoane cu folosirea situaţiei de serviciu care a cauzat daune în proporţii considerabile.

Probele acumulate au arătat că, în perioada anilor 2021-2022, directorul Centrului, în comun cu persoane responsabile de evidența contabilă, a calculat salarii pe numele a două persoane angajate fictiv, deși cunoștea că acestea nu s-au prezentat vreodată la muncă. „Prin urmare, șeful Centrului și-ar fi însușit mijloacele financiare transferate pe cardurile salariale și le-ar fi folosit în scopuri personale, cauzând astfel bugetului municipal Bălți o daună materială considerabilă în sumă totală de 367 188 de lei”, scrie CNA.

Persoana bănuită se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii judecătorești definitive și irevocabile.

Anticoruptie.md
23/04/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii