Autoritarea Națională de Integritate (ANI) a depistat la vicepretora de Botanica, Valentina Didenco, o avere nejustificată în valoare de 304.429 de lei și a solicitat în instanță confiscarea banilor pe care funcționara nu i-a declarat în perioada în care lucra în cadrul Inspectoratului General al Poliției.
„Se constată diferență substanțială și deținerea averii cu caracter nejustificat, în mărime de -304 429,82 lei în anul fiscal 2019 la 22.07.2019, diferență ce a fost constatată între averea dobândită și veniturile obținute pentru aceeași perioadă de către dna Valentina Didenco și membrii familiei”, se menționează în actul de constatare.
Inspectorul de integritate a precizat că nu a fost înregistrat niciun răspuns/explicații din partea Valentinei Didenco. Mai mult, precizează ANI, funcționara nu a făcut uz de dreptul său în calitate de persoană supusă controlului de a lua cunoștință cu materialele dosarului.
Precizăm că în perioada 30 martie 2016 – 07 iunie 2021, Valentina Didenco a deținut mai multe funcții în cadrul Inspectoratului General al Poliției, inclusiv cea de ofițer superior al Sectorului de Poliție nr. 6 Sângera, Aeroport.
În perioada 8 iunie 2021 până în prezent, Valentina Didenco a deținut mai multe funcții în cadrul Preturii Botanica, iar din 24 august 2022 deține funcția de vicepretor al sectorului Botanica.
În cadrul acestei unități administrative municipale, ea este responsabilă de dezvoltarea sferei social-economice a sectorului, prestarea serviciilor de comerţ şi alimentaţie publică, de activitatea pieţelor din sector, de protecţia socială a populaţiei.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii