ANI nu se lasă de Dumitru Diacov: După procesul de confiscare a averii, fostul deputat este învinuit de incompatibilitate de funcţii

Julieta Saviţchi
28/09/2021

După ce a pierdut irevocabil procesul de judecată în care solicita confiscarea averii ex-deputatului, Dumitru Diacov, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un nou act de constatare pe numele fruntaşului PDM. De această dată, Diacov este învinuit de încălcarea regimului incompatibilităţii funcţiilor.

Inspectorii de integritate au constatat că, în 2017, în timp ce îşi exercita mandatul de deputat, Dumitru Diacov a deţinut şi calitatea de președinte al Fundaţiei pentru Democraţie şi Progres. „Deși, a avut termenul de până la 30 de zile pentru a renunța la funcția incompatibilă, conform răspunsului oferit de comisia parlamentară numiri și imunități, subiectul nu a depus o cerere în vederea soluționării stării de incompatibilitate. Același lucru s-a întâmplat și în următorul mandat de deputat, obținut în anul anul 2019”, se arată într-un comunicat al ANI.

Inspectorul de integritate care a emis actul de constatare susţine că a descoperit acte prin care se confirmă că Diacov și-a exercitat atribuțiile de conducător al fundației. Mai exact, în perioada 2018- 2020, a semnat mai multe acte în interesul fundației cu instituțiile bancare, ordine interne, rapoarte de activitate, precum și a avut mai multe participări în cadrul ședințelor fundației.

Fostul deputat a confirmat deținerea acestei funcții, însă a invocat faptul că nu are contracte individuale de muncă cu această fundație, nu are angajați și salariați, iar activitatea și implicarea în cadrul fundației este una voluntară. Totodată, fostul deputat a menționat că actele financiare au fost semnate de către directorul executiv al fundației, însă inspectorul a contrazis argumentele acestuia prin ordinul de angajare al directorului executiv, care și-a preluat atribuțiile abia în martie 2018.

Pentru incompatibilitatea de funcție, dacă actul emis va rămâne definitiv, fostul deputat riscă interdicția de a nu mai accede într-o funcție publică sau de demnitate publică pe un termen de trei ani.

Amintim că la sfârșitul lunii februarie a anului curent, ANI a anunțat că a verificat averea deputatului Dumitru Diacov şi a constatat existența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 600 de mii de lei, între averea dobândită și veniturile obținute de către deputat și soția acestuia. ANI a depus o cerere în instanţă în care a solicicitat confiscarea averii nejustificate, dar a fost respinsă de Judecătoria Chişinău şi instanţa ierarhic superioară.

Julieta Saviţchi
28/09/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii