Arhitectul-șef de la Primăria Ghidighici, Vasile Muștuc, și complicii săi au primit mandate de arestare

Ilie Gulca
24/03/2021

Judecătoria Buiucani a decis, miercuri, admiterea demersurilor procurorilor cu privire la arestarea preventivă a celor patru persoane reținute de Centrul Național Anticorupție în dosarul afacerilor ilegale cu terenuri de la Ghidighici. Trei din reținuți au primit câte 30 de zile de arest și unul – 20 de zile. Aceștia vor fi plasați la Penitenciarul 13.

Arhitectul-şef al Primăriei Ghidighici, Vasile Muștuc, şi trei beneficiari ai unei scheme de corupţie cu terenuri au fost reţinuţi pe 22 martie pentru 72 de ore de ofițerii CNA. Aceştia sunt bănuiţi de fapte de corupţie, cercetate în 38 de cauze penale.

În urma percheziţiilor de luni, ofiţerii CNA au ridicat peste 300.000 de lei de la unii bănuiţi, urmând să fie examinată provenienţa acestor bani şi dacă sunt rezultatul acţiunilor ilegale ce li se impută bănuiţilor.

Totodată, au fost ridicate contracte de vânzare-cumpărare a loturilor, decizii şi acorduri de prelungire a unor contracte de arendă, precum şi alte acte relevante cauzei.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat 23 de percheziţii, în dimineaţa zilei 22 martie, în birourile şi la domiciliile a opt bănuiţi într-o schemă de corupţie, pusă în aplicare de mai multe persoane publice din cadrul Primăriei Ghidighici, precum şi din alte autorităţi.

Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă până la 10 ani de detenţie, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă.

Ilie Gulca
24/03/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii