Avocații lui Șor au mai primit un refuz de la CSJ. Dosarul său rămâne la Curtea de Apel Cahul

Ilie Gulca
23/06/2021
Deputatul fugar Ilan Șor

Curtea Supremă de Justiție a respins, miercuri, o altă solicitare – a noua! – a avocaților deputatului fugar, Ilan Șor, privind mutarea cauzei acestuia de la Curtea de Apel Cahul la o altă instanță de apel. Ei au invoca de data asta niște declarații ale ministrului interimar al Justiției, Fadei Nagacevschi, și a fostei ministre a Justiției, actuală consilieră a șefului statului, Olesea Stamate.

Avocații Aureliu Colenco și Denis Calaida au invocat drept temei pentru strămutarea cauzei următoarele circumstanțe:

„(…) – activitatea prejudiciabilă comisă de către Lebedinschi Maxim manifestată prin imixtiunea în judecarea cauzei penale de către instanţa de judecată naţională – Colegiul judiciar al Curţii de Apel Cahul (compus din judecătorii: Movilă Vitalie, Veleva Nina şi Dvurecenschii Evghenii), realizată prin persoane interpuse – Ruslan Petrov, preşedintele Curţii de Apel Cahul, cu scopul de a împiedica examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a cauzei penale examinată în ordine de apel, precum şi de a obţine pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti ilegale – de condamnare a lui Şor Ilan în lipsa unui proces echitabil”;

„– mesajul ministrului Justiţiei, Fadei Nagacevschi, postat la 21 februarie 2020 pe reţeaua de socializare Facebook, care […] este o presiune, o formă voalată a indicaţiilor adresate judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Cahul, însoţită de ameninţări, care au avut scopul de a influenţa magistraţii să procedeze într-un fel anume”;

„– declaraţiile ex-ministrului Justiţiei şi actualului consilier pe probleme juridice a preşedintelui Republicii Moldova, Olesea Stamate […], care a recunoscut că, în perioada când a exercitat funcţia de ministru al Justiţiei, a efectuat ingerinţe în unele proceduri legate de examinarea acestei cauze. În special, aceasta a recunoscut că a influenţat decizia experţilor judiciari de a emite refuzul de efectuare a expertizei financiar-contabile ordonată de CA Cahul”.

Judecătorii Curții Supreme de Justiție au respins solicitarea avocaților fostului primar de Orhei, calificând circumstanţele invocate drept „relevante și nu pot servi temei pentru strămutarea cauzei”.

Dosarul lui Ilan Șor se află la Curtea de Apel Cahul din 2017. El a fost mutat la această instanță de apel după ce mai mulți judecători de la Curtea de Apel Chișinău au invocat diferite motive pentru a se abține de la examinarea dosarului.

Reţinut în mai 2015, el a fost condamnat în 2017 la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani. Numai că instanţa a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă.

Ilie Gulca
23/06/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii