Avocații Partidului Șor, luați la întrebări de reprezentanții Guvernului: „Întrebările au iz politic, dar nu juridic”

Tatiana Gherța
15/05/2023
captura video

Ședința Curții Constituționale (CC) de examinare a sesizării Guvernului privind verificarea constitutuționalității partidului Șor va continua mâine, 16 mai. Anunțul a fost făcut după ce timp de 7 ore apărătorii formațiunii politice au prezentat probe în vederea justificării statutului constituțional al partidului Șor și au răspuns la întrebările autorilor sesizării. 

Avocații care reprezintă guvernul în cauza privind examinarea constituționalității Partidului Șor au pregătit zeci de întrebări la adresa oponenților aflați în sala de ședințe. Printre subiectele de interes s-au numărat dosarele pe numele președintelui și vicrepreședintelui formațiunii, Ilan Șor și Marina Tauber, sursa de finanțare a partidului Șor, dar și sumele de bani sechestrate de la membri ai partidului Șor. Pentru majoritatea dintre acestea, avocații formațiunii au declarat că nu fac obiectul sesizării. 

„Autoritățile statului au sechestrat anumite pungi cu bani cu milioane de lei. Vreau să vă întreb dacă știți ale cui sunt acele mijloace bănești care au fost sechestrate?” a întrebat președintele CC, Nicolae Roșca.

„Este prezumția nevinovăției. Consider inoportun să răspund la această întrebare, deoarece nu este clar de unde provin acești bani și nici sursa. Întrucât dosarul se află la etapa preliminară,nici nu putem discuta la acest subiect, pentru că nu este o hotărâre definitivă și irevocabilă în acest caz”, a răspuns avocatul Partidului Șor, Aureliu Colenco. 

La întrebarea de ce Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare, apărătorii formațiunii politice au precizat că „acțiunile care au fost examinate în instanța de fond la Curtea de Apel țin de anii 2013-2014, iar partidul a fost format în 2016 și au rugat să nu mai fie adresată această întrebare. Același răspuns  a răsunat și la întrebarea legată de relațiile pe care le are partidul Șor cu autoritățile sau formațiunile politice de la Moscova. 

Referitor la sursa de finanțare a partidului, vicepreședinta formațiunii, Marina Tauber, a declarat că toate informațiile sunt prezentate conform legii la Comisia Electorală Centrală, iar banii vin doar din donații și din cotizațiile de membru.

Avocații Partidului Șor au subliniat că, majoritatea întrebărilor venite din partea apărătorilor executivului sunt de ordin politic și au solicitat instanței examinarea în esență a sesizării.

În cele din urmă, Înalta Curte a decis continuarea examinării sesizării în cadrul unei ședințe programate pentru marți, cu începe de la ora 10:00. 

 

Tatiana Gherța
15/05/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii