Avocatul lui Şor, Aureliu Colenco, a pierdut duelul cu finul său de cununie, provocat de deputatul fugar

Anticoruptie.md
30/01/2023
CIJM

Comisia de etică şi disciplină a Uniunii Avocaţilor a respins plângerea apărătorului lui Ilan Şor, Aureliu Colenco, împotriva finului său de cununie, avocatul Iurie Sorochin. Neînţelegerile dintre naş şi fin ar fi început în 2019, după ce Colenco a fost invitat să facă parte din echipa de apărători ai lui Ilan Şor.

Aureliu Colenco a reprezentat în Comisie interesele unui fost client al avocatului Sorochin pentru că acesta l-a acţionat în instanţă după ce nu i-a achitat onorariul pentru serviciile prestate, prevăzut în contract.

„A fost semnat un contract, eu mi-am îndeplinit obligaţiunile contractuale. Dar nu mi s-a achitat pentru serviciile prestate. Cred că petentul a făcut acest pas fiind influenţat de Aureliu Colenco. Acesta se răzbună pe mine şi mi-a luat mai mulţi clienţi”, a precizat apărătorul.

Avocatul Sorochin declarat pentru portalul Anticorupţie.md că a lucrat împreună cu naşul său într-un barou şi urma să se implice în apărarea lui Şor, dar au apărut disensiuni din cauza împărţirii onorariilor.

Iurie Sorochin a mai spus că neînţelegerile cu naşul său s-au aprofundat după ce ar fi cerut ca apărarea în dosarul Şor să se bazeze doar pe lege şi să nu depăşească cadrul legal.

Aurel Colenco a refuzat să facă declaraţii şi a spus că nu are nicio legătură cu Iurie Sorochin.

Precizăm că Aureliu Colenco a depus mai multe cereri de amânare a şedinţelor de judecată în dosarul penal pe numele lui Şor, aflat în gestiunea Curţii de Apel Chişinău.

Dosarul lui Ilan Șor, condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, a fost repartizat la Curtea de Apel în august 2021, dar se află deocamdată la etapa audierilor.


 

Anticoruptie.md
30/01/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii