Avocatul lui Vlad Filat promite dezvăluiri din cadrul dosarului fostului premier

Anticoruptie.md
11/12/2017
Sursa foto: CIJM

Avocatul fostului premier Vlad Filat, Igor Popa, promite mai multe dezvăluiri despre ilegalitățile comise în dosarul clientului său. Anunțul a fost făcut în cadrul unui interviu acordat Ziarului de Gardă în preajma ședinței Curții Supreme de Justiție, care urmează să examineze marți, 12 decembrie, recursul în anulare depus în numele lui Filat.

Referindu-se la ședința de mâine, avocatul și-a exprimat speranța că de această dată magistrații Curții vor încerca „să repare erorile grave care au fost admise în dosarul fostului premier şi să șteargă pata murdară de pe faţa justiţiei moldoveneşti”. Popa a transmis și un mesaj din partea lui Vlad Filat cu referire la așteptările sale de la ședința de judecată de mâine.

 „Eu nu-mi doresc decât să am parte de o judecată, dar nu de o execuție. În toată această perioadă am solicitat doar lucruri legale și dacă vreți umane: proces public, în care să fie examinate probele, dar nu denunțuri mincinoase; să fie audiați martorii apărării; efectuate expertize financiare, astfel încât decizia instanței de judecată să fie o judecată de valoare, dar nu una de interes.

În acest context, având în vedere că recursul ordinar depus anterior nu a fost acceptat spre judecare, aștept ca cel puțin de aceasta dată CSJ să ia o decizie legală și să admită spre examinare recursul în anulare”, a transmis Vlad Filat prin apărătorul său.

Igor Popa atenționează însă că indiferent de soluția care va fi dată de judecători, Filat îşi va găsi dreptatea la CtEDO. 

„Chiar dacă mulți își doresc ca în dosarul Filat să fie pus punctul, vă asigur că acest lucru nu se va întâmpla. Noi nu cedăm. Cu siguranță vor urma și alte acțiuni în acest dosar. Așa cum am promis, vom publica informații relevante din acest dosar care demonstrează ilegalitatea acțiunilor procurorilor și judecătorilor. Începând cu 2018 vom demara următoarele: pe pagina noastră web www.popa.md va fi creată o rubrică cu denumirea: „Adevărul despre dosarul politic al lui Vlad Filat”. Pe site vom posta toate ilegalitățile și abuzurile comise în acest dosar în mod cronologic. Societatea trebuie să cunoască adevărul. În același timp, colegii noștri din Germania vor prezenta în cadrul unui «Road Map» cazul Filat atât audienței Uniunii Europene și Consiliul Europei, cât și grupului de lucru al ONU privind detenția arbitrară”, a anunțat Popa.

Ex-premierul Republicii Moldova Vlad Filat a fost reținut la 15 octombrie 2015 pentru corupere pasivă și trafic de influență. Politicianul a fost lăsat fără imunitate parlamentară cu votul a 79 de deputați, la solicitarea fostului procuror general Corneliu Gurin. Cererea a venit în urma unui autodenunţ a lui Ilan Șor. În noiembrie 2016, Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința de condamnare a politicianului la nouă ani de închisoare, dictată anterior de Judecătoria sectorului Buiucani. Deși avocații politicianului au atacat cu recurs decizia instanței, Curtea Supremă de Justiție a respins ca vădit neîntemeiate recursurile depuse în dosarul fostului premier.

Centrul de Investigații Jurnalistice a publicat o anchetă din care reiese că cel puțin două dintre persoanele despre care Ilan Șor afirmă că ar fi fost intermediare la acordarea mitei în valoare de 320 de milioane de lei nu au fost niciodată în Republica Moldova și nici nu îi cunosc pe Ilan Șor și Vlad Filat.

Anticoruptie.md
11/12/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii