Bilanțul celor 38 de dosare pretins politice // Procurorii au luat decizii în 19 cazuri

Julieta Savițchi
26/10/2020

Procurorii au constatat 17 dosare penale intentate pe criterii politice în perioada guvernării Partidului Democrat, iar în două cazuri criteriul politic nu s-a adeverit. Statisticile apar într-un bilanț al Procuraturii Generale, în care se arată că au fost adoptate decizii în 19 cazuri din lista celor 38 de dosare pretins politice.

Astfel, în baza deciziilor luate au fost clasate dosarele penale în privința activistei civice Ludmila Kozlovska, oamenilor de afaceri Valentin Eșanu și Andrian Borș, și primăriței orașului Drochia, Nina Cereteu. Controversatul afacerist David Davitean a scăpat de acuzațiile privind tentativa de omor a bancherului rus Gherman Gorbunțov.

Procurorii au revocat mandatul de arestare și au clasat dosarul de căutare în privința avocatei Ana Ursachi.

Totodată, după ce procurorii au renunțat la învinuiri, instanțele au pronunțat sentințe de achitare în privința ex-deputatului Iurie Bolboceanu, a șoferului microbuzului care transporta stația acustică la un miting antiguvernamental din 2017, Alexei Alexeev, a fostului angajat de la Poșta Centrală, Sergiu Cebotari, businessmenilor Valeriu Cucu, Valentin Eșanu și Igor Borș.

De asemenea, s-a renunțat integral la învinuirile aduse anterior magistraților Domnicăi Manole și Dorin Munteanu. Cât privește judecătorul Gheorghe Balan și avocatul Victor Muntean, aceștia au fost excluși din listă, pe motiv că numele lor nu figurează în vreo investigație aflată în gestiunea Procuraturii.

Totodată, procurorii au pus pe rol procedura de revizuire a procesului penal în privința Olgăi Punga și au inițiat procedura de suspendare a executării pedepsei și au intervenit în favoarea condamnatului Safarmatov Arslan cu recurs în anulare, solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea.

Curtea Supremă de Justiție a respins recursul în privința lui Safarmatov, iar Procuratura municipiului Chișinău examinează, în prezent, cererea acestuia de revizuire a dosarului penal.

Procurorii nu au intervenit în dosarele Sergiu Cosovan și Oleg Gonța, pe motiv că nu s-a confirmat caracterul politic și că în acțiunile acestora există componențe de infracțiune.

Amintim că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat la începutul anului curent că, 38 de dosare care ar fi fost deschise pe motive politice, în care există suspiciuni de urmărire ilegală, abuzivă și selectivă, vor fi evaluate de un grup de control format din șase acuzatori de stat. Potrivit șefului Procuraturii Generale, dosarele aflate la etapa urmăririi penale vor fi clasate, în cazul celor aflate la etapa examinării în judecată procurorii vor renunța la învinuiri, iar în cazul dosarelor aflate în faza de executare, se va verifica eventualitatea declanșării căilor extraordinare de atac.

În lista celor 38 de dosare, întocmită de organizația condusă de Pavel Grigorciuc, au mai fost incluse dosarul Antifa, dosarul grupului Petrenco, dosarele protestelor din 20 ianuarie și 24 aprilie 2016, dosarul Ludmilei Kozlovska, dosarele pe numele activistului Pavel Grigorciuc, dosarul Gheorghe Petic, dosarul Sergiu Cebotari, dosarele intentate pe numele avocaților Ana Ursachi, Eduard Rudenco, Ion Crețu, Veaceslav Țurcan, Maxim Belinschi și Victor Muntean, ale ex-parlamentarilor Iurie Bolboceanu și Chiril Lucinschi, ale oamenilor de afaceri Andrian și Igor Borș, Victor Jantovan, Valentin Eșanu și Constantin Manole, al politicianului Renato Usatîi, ale judecătorilor Domnica Manole, Gheorghe Balan și Dorin Munteanu, dosarele intentate pe numele mai multor activiști civici și reprezentanți ai administrației publice locale.

Julieta Savițchi
26/10/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii