Broker vamal, reținută în flagrant pentru mituire

Meroslava Parii
26/01/2023
Sursa: CIJM

Pe masa magistraților a ajuns un dosar penal în privința unui broker vamal învinuit de corupție activă, după ce a încercat să organizeze trecerea ilegală a unui lot de marfă. Acesta i-a propus 5000 de euro unui șef de post, doar că ultimul l-a denunțat organelor competente.

Conform Procuraturii Anticorupție,  urmărirea penală  a început în baza denunțului depus de  șeful  postului vamal, privind tentativa de corupere a acesteia de către un broker vamal.

„Mijloacele bănești au fost primite la 2 noiembrie 2022, de către șeful postului vamal, sub controlul Centrului Național Anticorupție. Banii care au fost oferiți, în sumă de 5000 dolari americani, au fost ridicați de la șeful postului vamal, recunoscuți în calitate de corp delict și transmiși  pentru păstrare la Inspectoratul Fiscal de Stat”, declară oamenii legii.

Brokerul vamal i-a promis,  propus  și dat 5000 de euro, pentru ca acesta să permită trecerea  ilegală a mărfii care aparținea unui agent economic. Învinuita își recunoaște vinovăția, iar cauza penală a fost deferită justiției, urmând să fie examinată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Dacă îi va fi dovedită vinovăția, ea riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 6 ani, cu amendă în mărime de la 100 000 până la 200 000 lei.

Meroslava Parii
26/01/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii