Câţi bani erau în punga neagră, pe care i-a dat-o Plahioniuc lui Dodon. Detalii de la Procuratura Anticorupţie

Anticorupţie.md
06/10/2022
CIJM

Fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, i-ar fi transmis lui Igor Dodon în punga de culoare neagră cel puţin 600.000 USD. Cifra respectivă se regăseşte într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupţie care anunţă că a transmis în judecată dosarul penal, în care fostul şef al statului este învinuit de corupţie pasivă şi finanţare ilegală a Partidului Socialiştilor.

„Conform acuzațiilor aduse lui Igor Dodon, ultimului i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000,00 până la 1 000 000,00 dolari SUA. Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid”, se arată într-un comunicat a Procuraturii Anticorupţie.

Procurorii susţin că suma ar fi fost percepută de la Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei pentru a negocia în calitate sa de Președinte al Republicii Moldova, cu factorii de decizie din Federația Rusă, condiții favorabile Partidului Democrat din Moldova și personal lui Plahotniuc Vladimir privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova, între PDM şi PSRM.

„Interesul acestei coaliții prevedea modul de distribuire a funcțiilor de miniștri în cadrul noului Guvern și a funcțiilor de conducere a instituțiilor publice, precum și eliberarea lui Plahotniuc Vladimir de răspunderea penală pe dosarele pendinte în privința acestuia, care sunt în gestiunea organelor de drept din Federația Rusă”, se menţionează în comunicatul Procuraturii Anticorupţie.

Dosarul a fost transmis conform competenței Curții Supreme de Justiție (CSJ) pentru examinare în fond, deoarece, conform prevederilor art.39 din Codul de procedură penală, CSJ este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de Președintele Republicii Moldova.

Totodată, în gestiunea Procuraturii Anticorupție rămân alte trei episoade privind învinuirea ex-Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon de săvârșirea infracțiunilor de îmbogățire ilicită, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, dar și de trădare de Patrie.

Procuratura Anticorupţie a mai comunicat că în acest caz mai sunt învinuiţi de corupere activă Vladimir Plahotniuc, Serghei Iaralov și alte persoane care au participat la comiterea infracțiunilor, dar nu a fost stabilit locul aflării acestora, astfel, urmărirea penală va putea fi finalizată în lipsa lor.

 

Anticorupţie.md
06/10/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii